Am scris de mai multe ori despre motivele pentru care merită să mergi la operă. Nu mai insist asupra lor – dacă citeşti deja acest articol, e clar că eşti interesat de subiect şi nu mai ai nevoie de motivaţie în plus pentru a face o vizită Operei Naţionale din Bucureşti sau oricărui alt loc unde te poţi bucura de câteva ore de muzică clasică şi adevărate poveşti nemuritoare.
Astăzi, îmi doresc să consemnez pe blogul meu drăguţ faptul că am fost să văd La Traviata de Giuseppe Verdi.
Povestea nemuritoare din La Traviata de Giuseppe Verdi
De ce spun eu că este nemuritoare? În primul rând, pentru că aceasta este pusă în scenă chiar şi după atâţia ani de la apariţie. Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Abia un an mai târziu a avut un real succes, iar de atunci La Traviata este prezentă pe toate marile scene ale lumii.
În România, La Traviata a avut premiera pe 9 februarie 1855, la Timişoara.
În al doilea rând, spun că La Traviata este nemuritoare pentru că… îmi plac jocurile de cuvinte. 😀 Dacă ați văzut deja piesa, veți înțelege despre ce vorbesc.
Giuseppe Verdi, inspirat de un roman semnat de Alexandre Dumas fiul
Traviata (curtezană, în limba italiană) a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis, născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux din Franța, care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. Povestea acesteia a fost redată pe larg în romanul autobiografic Dama cu camelii, publicat în anul 1848 de Alexandre Dumas fiul. Acesta prezintă povestea reală a curtezanei Marie Duplessis – care a iubit până la sacrificiu și a murit la doar 23 de ani bolnavă de tuberculoză.
După ce a văzut la Paris, între 1851 şi 1853, piesa de teatru adaptată după roman, Giuseppe Verdi compune La Traviata. Singura diferență ar fi că în operă, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valery.
Opera este structurată în trei acte. Ideea e că aici poţi merge fără să ştii finalul, ca să te bucuri de suspans (aşa cum fac eu mai mereu). Citesc despre acţiunea din actul 1 şi 2, maxim. Acolo mă opresc. Aşadar, vă redau aici câteva idei din primele două părţi, fără să dau spoilere din ultima parte. :))
Actul 1
Cu ocazia ameliorării stării sale de sănătate, Violetta organizează o petrecere în cinstea ei, în salonul parizian. Aici, printre numeroşi prieteni şi cunoştinţe, se află şi Gastone. Acesta o prezintă pe Violetta lui Alfredo Germont, un tânăr nobil îndrăgostit de ea de multă vreme și care a vegheat-o în fiecare zi cât timp a fost bolnavă. Alfredo îşi declară sentimentele, dar Violeta nu-i poate promite decât cel mult o prietenie. Prinşi în vâltoarea petrecerii şi agitaţiei, aceştia îşi dau întâlnire a doua zi.
Actul 2
Tabloul 1: Cei doi îndrăgostiţi trăiesc retrași la casa de la țară a Violettei. Pentru a face față cheltuielilor, aceasta își vinde toate bijuteriile. Alfredo află de la cameristă acest lucru şi pleacă în capitală pentru a face rost de bani. Bineînţeles că aici intervine un anume personaj negativ, tatăl lui Alfredo, care îi cere femeii să se despartă de fiul său, în numele onoarei familiei. Violetta acceptă în cele din urmă și pleacă la Paris lăsându-i lui Alfredo o scrisoare în care îi dă de înțeles că se întoarce la viața de curtezană.
Tabloul 2: Alfredo o reîntâlnește pe Violetta atunci când ea este însoțită de baronul Douphol. Femeia îl imploră pe Alfredo să plece, dar, rănit în orgoliu, acesta se enervează şi începe să o umilească în public. Baronul îl provoacă la duel.
Actul 3
Starea de sănătate a Violettei se înrăutățește… Mai departe, puteţi căuta pe interneţi sau vă puteţi lăsa această plăcere pentru sala extraordinară a Operei Române.
Durată: 2 ore şi 40 minute, la care se adaugă încă 40 minute pentru cele două pauze
Detalii despre preţuri, program şi locuri disponibile găsiţi pe site-ul Operei Naţionale Bucureşti.