Casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești – O plimbare printre necuvinte…

Despre Nichita și ale sale poezii am mai vorbit pe bloguri și în alte rânduri, dar a venit vremea, în sfârșit, să vă povestesc despre vizita mea la Casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești.

Încă dinainte de pandemie, atunci când povesteam cu „poeții din câmpul muncii”, la Fabrica de Poezie, despre Nichita Stănescu, mi-am propus să ajung cândva să o vizitez. Deși am mai trecut prin sau pe lângă Ploiești de câteva ori în toată această perioadă, nu m-am oprit. Am simțit că ar trebui să văd acest „lăcaș” fără presiunea timpului.

Așa că, într-o zi de februarie 19 (de ziua lui Brâncuși, oare o avea vreo însemnătate?), în care temperaturile mi-au dat impresia de un început de aprilie, am purces într-acolo.

Casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești – Unde, cum, cine, de ce?

Situată la nr. 1 pe strada Nichita Stănescu, casa este împrejmuită cu un gard viu colorat, într-o nuanță ce amintește de soarele ce ne privea de sus sau, într-o oarecare măsură, de pletele celui alintat de familie Nini.

”Nașterea este o consecință, un capăt al unei serii”

Între anii 1926-1927, Nicolae și Gheorghe, fiii „abagiului – comersant” Hristea Nicolae Stănescu, construiesc, pe strada General Cernat nr. 2, „o casă albă cu un cat, fără ornament, amintind de casele țărănești din satele de câmpie” (Ioan Grigorescu). Aici se vor stabili, în 1931 – după căsătorie – Nicolae (Călae) Stănescu împreună cu tânăra și frumoasa Tatiana Cereaciukina, și tot aici, vineri, 31 martie 1933, în jurul prânzului, vine pe lume Nichita. (Sursa)

Într-una dintre camere, încă poate fi văzut ceasul (pendula) care se spune că a bătut și a rămas la ora la care s-a născut poetul necuvintelor.

Nod 23

Mi-am furat trupul de copil,

l-am înfăşurat

şi l-am pus într-un coş împletit, –

şi l-am azvârlit în fluviu

să se ducă şi să moară în deltă.

Nenorocitul, tristul şi tragicul de pescar milos

mi-a venit cu el în braţe

tocmai acum!

Familia se măreşte: în 1938, se naşte Mariana Elena Doina, iar în 1943, în familia Stănescu apare un nou membru, Cristina, în vârstă de 9 luni, care va fi adoptată la vârsta de 18 ani.

În această casă – şi în această familie – poetul şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa.

Data de 13 decembrie 2002 marchează inaugurarea muzeului memorial, în casa natală a poetului. Clădirea adăpostește numeroase obiecte ce au aparținut familiei Stănescu, dar mai ales obiecte ce ne creionează (fizic, nemijlocit) frânturi din copilăria lui Nini:

  • DORMITOR

Am fost impresionată să văd ursulețul de pluș, jucăria preferată a lui Nichita. Se păstrează încă bine și umple încăperea cu viață și zâmbete de copil ce vin din depărtare.

Fotografiile de pe pereți scriu „cu lumină” pasaje întregi din momentele cheie ale unei copilării fericite, spun eu.

Galben copil, oprit în poză

Galben copil, oprit în poză şi-nrămat

fără suflare şi dormind,

ţi-aş spune-un basm adevărat

călare pe un cal murind.

Cine a tras în calul meu?

Cu ce săgeată, cu ce floare?

Beau apă azi din curcubeu,

el singur nu mă mai doare.

Căutaţi-mă pe sub potcoava lui,

săpaţi întruna şi adânc

poate-o s-ajungeţi voi întâi

dincolo de pământ.

  • CAMERA DE LUCRU

Nici nu știu cu ce să încep… Cred că a fost încăperea care mi-a plăcut cel mai mult, fără ca toate celelalte să mi se pară mai puțin importante. Dar camera de lucru seamănă cu ceea ce mi-aș fi dorit să am atunci când eram copil. Un birou (solid, din lemn masiv) pe care se odihnește dicționarul de rime al lui Eminescu, într-o ediție splendidă. O bibliotecă, una restrândă, cu câteva titluri. Un șah, o pianină… Și un pick-up superb! Pe scurt, cărți și muzică… o poezie!

  • SUFRAGERIE

Aici regăsim ceasul vechi, oprit la miezul zilei, fotografii, vitrina cu bibelouri și serviciul de masă și o fereastră ce m-a îndemnat la câteva clipe de contemplare…

Înaintele adevărat

O, cât de suav trebuie să fie osul copilului

ca seva copacului, ca şuierul vântului

O, viitorul ca verdele frunzelor

ca surâsul buzelor

O, ţară, ou colorat

pe care se aşează măiastra

cu aripi de sticlă cum e fereastra

spre înaintele adevărat.

  • CAMERA DOCUMENTARĂ

În imediata apropiere, într-o altă încăpere, a fost amenajată o sală cu vitrine în care se regăsesc, în principal, manuscrise, diplomele, premiile, distincțiile naționale și internaționale ale poetului, cea mai importantă fiind Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă) (1982).

Tot aici, pe o masă se odihnește un televizor din care răsună vocea poetului. Colindând prin camere și având un așa fundal sonor, ai impresia că îl auzi vorbind cu prietenii în „camera cealaltă”. Ce norocoși să avem asemenea înregistrări…

  • BUCĂTĂRIE

Bucătăria a rămas aceeași din timpul copilăriei lui Nini. Același mobilier, același cuptor, aceeași carte de bucate în care se regăsesc însemnările mamei.

  • BIBLIOTECĂ

Biblioteca a fost amenajată în fosta baie a casei și adăpostește diferite volume (printre care și cele semnate de poet, bineînțeles, în diferite ediții), dar și busturile unor profesori.

  • HOLUL

Deși pe-aici am intrat în casă, l-am lăsat la urmă pentru că tot pe-aici am și ieșit. Pentru că aici se aflau suvenirurile. Am un obicei, unul pe care nu mi l-am format de multă vreme, dar care mi se pare atât de frumos și util, în același timp. Îmi cumpăr acele flyere de prezentare a fiecărui muzeu pe care îl vizitez.

De ce? Din mai multe motive: cuprinde informații utile, succinte, despre locul abia văzut, nu costă foarte mult, îl pot răsfoi oricând după plecare (spre deosebire de magneți) și susțin astfel activitatea muzeului. Puțin de aici cu puțin din bilet… De la casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești am plecat și cu o cană (la fel cum am făcut și după vizita la muzeul George Bacovia), cană din care să-mi beau cafeaua și care să-mi facă diminețile mai frumoase, mai inspirate, mai poetice…

O plimbare printre necuvinte… cu gust dulce-amărui

Deși n-aș fi vrut să închei în această notă, trebuie să fiu sinceră cu voi și cu mine, în primul rând. Nu am putut face abstracție de persoana care se află la intrare/bilete. Tensionată (total degeaba, fără să o fi deranjat-o cu ceva anume), vorbe adresate numai pe un ton răstit, mereu grăbită, de parcă o deranja prezența noastră acolo. Până să părăsim incinta, a oprit televizorul, lăsând să se aștearnă o liniște sinistră, tensionată (din nou), una care m-a făcut să fiu mai atentă la persoana ce se afla acolo pe post de „muzeograf”. Sper să fi fost doar o înlocuitoare și să nu fie un obicei genul ăsta de comportament.

N-aș fi vrut să amintesc nici de „ținuta” dumneaei, dar totuși… Nu poți fi cea care îmi deschide „poarta către Nichita Stănescu” îmbrăcată în colanți și bluză de trening… În ce lume trăim? Serios acum…

Lăsând partea estetică la o parte… Atitudinea lasă muuult de dorit. Și ne întrebăm de ce nu vor cei mici să vadă aceste universuri ale numelor regăsite în manuale. Păi, uite de-aia. Că există asemenea persoane care, dacă au niște chei, consideră că pot face ce vor dincolo de un prag sacru. Pentru unii dintre noi, cel puțin.

Sper să nu fiu înțeleasă greșit, nu mă interesează stilurile vestimentare ale oamenilor. Nici în cazul de față nu mi-ar fi atras atenția dacă era unul… obișnuit. Dar colanți?? Și un moț în vârful capului. Și-un caracter care mi-a lăsat un gust amar, amar. Îmi pare rău, Nichita! Meriți, totuși, altceva… În fine. Voi reveni într-o zi. Sper să fie una senină.

De știut sau, cum li se mai spune, Informații utile

Adresa: Ploiesti, str. Nichita Stănescu, nr. 1

Tel./fax: 0344 100 768

E-mail: muzeul.nichitastanescu@yahoo.uk

office@histmuseumph.ro

Program de vizitare: 

Marți-Duminică 9.00 – 12.00: 13.00 – 17.00;

În intervalul orar 12.00 – 13.00 se desfăşoară igienizarea spaţiului expoziţional.

Luni: Închis

Ultima intrare în muzeu se face la ora 16.30

2 Replies to “Casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești – O plimbare printre necuvinte…

Tu ce zici despre asta?