La sfârşitul lunii mai, trecând pentru a nu ştiu câta oară pe lângă drumul ce ducea către Casa memorială George Enescu din Sinaia, m-am hotărât să îi fac o vizită. În sfârşit.
Pe drumul ce urcă spre Braşov, pe Valea Prahovei…
Când urci pe Valea Prahovei, pe DN, la un moment dat, un indicator te anunţă că poţi face dreapta, pe un drum ca o potecă, spre casa în care a locuit şi a creat George Enescu. După o uşoară bâjbâială, am reuşit să găsim curtea în care se află, albă şi impunătoare, clădirea memorială.
Am intrat păşind discret. Liniştea era apăsătoare, te îndemna să nu o întrerupi, să laşi doar păsările din înaltul cerului să facă asta. Pe acolo, nici ţipenie de om. Hmm, ce păcat că astfel de obiective turistice nu sunt mai des căutate. Acelaşi gând mă încearcă mereu când vizitez astfel de locuri. Înaintând, ne-a întâmpinat un paznic, rugându-ne calm şi politicos să aşteptăm numai un moment. A chemat pe cineva şi iată-ne păşind în holul acestui edificiu construit în stil neo-românesc în perioada 1923-1926, după planurile compozitorului şi cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu.
În clipele de aşteptare, ne-am pozat cu plăcuţa de la intrare şi am admirat bustul în marmură al lui George Enescu, aflat în faţa vilei, bust realizat de sculptorul moldovean Ion Irimescu, fascinat de personalitatea acestuia.
O doamnă subţire, trecută de 50 de ani, ne-a întâmpinat cu un zâmbet liniştit şi cu o voce venită parcă de dincolo de persoana ei. Ne-a oferit papuci de schimb, căci în casa lui Enescu nu se intră cu încălţămintea cu care umbli pe afară. Ne-a întrebat dacă dorim ghid audio şi a primit un răspuns pozitiv bâiguit printre buze ţuguiate de curiozitate şi priviri pierdute în vitrina de la intrare. Acolo, suveniruri. Mi-am luat un magnet, (nu prea) veşnicul şi clasicul magnet. L-am aşezat pe frigider, lângă cel luat de la Muzeul George Enescu din Bucureşti.
Am convenit că nu pot face poze cu aparatul DSLR, ci doar cu telefonul. Mi-am aşezat căştile pe urechi şi am pornit într-o minunată călătorie…
Prin Vila Luminiş, Casa memorială George Enescu din Sinaia
Mai întâi, am urcat nişte scări, la capătul cărora se odihnea parcă un hol. Din acolo poţi ieşi în terasa-balcon. Am amânat puţin momentul ieşirii pentru că pe balcon, ce să vezi, se afla deja un grup de străini. Media de vârstă sărea de 60 de ani, dar ce contează? Doar nu te aştepţi ca la astfel de muzee să se îmbulzească adolescenţii…
Am aflat că aici a locuit și a compus celebrul muzician român George Enescu începând din anul 1926 și până înainte de a emigra la Paris (1946).
Din salonul unde stau la păstrare numeroase piese de valoare din cristal, porţelan, metal sau ceramică, poţi urca în mansardă (prin turnul Belvedere), pe o scară în spirală sau poţi ajunge la dormitoare. Pe de o parte, se află camera soţiei lui George Enescu, Maria Cantacuzino-Enescu, decorată în stil eclectic. Pe de altă parte, “chilia” amfitrionului, o cămăruţă decorată simplu, în stil tradiţional românesc, confirmă încă o dată modestia sa.
Tot mobilierul este ales cu rafinament şi reuneşte elemente ornamentale şi de mobilier în stilurile românesc, oriental şi Biedermayer.
În Casa memorială George Enescu se află pianul. Acel pian…
În salon, în mod obişnuit, se păstrează pianul maestrului, un Ibach făcut la Lausanne, instrument de care Enescu s-a folosit în activitatea sa componistică şi în concertele oferite apropiaţilor familiei. Atunci când am mers noi, celebrul pian se afla undeva la parter, demisol (nu-mi amintesc exact), într-o sală de concerte destinate publicului contemporan.
În 1947, aflat la Paris, George Enescu cedează vila statului român printr-un act de donaţie, pentru a servi drept casă de odihnă oamenilor de cultură și artă.
Unul dintre cei mai străluciţi elevi ai maestrului Enescu a fost Yehudi Menuhin. În 1995, acesta face demersurile necesare pentru transformarea Vilei Luminiş în Casa memorială George Enescu. De altfel, chiar strada pe care se află muzeul îi poartă numele: Str. Yehudi Menuhin, nr. 2, cartier Cumpătu, Sinaia.
Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe. — Yehudi Menuhin
Programul este asemănător celor mai multe muzee din ţară: luni este închis, de marţi până duminică este deschis între 10:00 – 17:00. Preţul unui bilet este de 10 lei (adult) şi 5 lei taxa de audioghid. Dacă ajungeţi în zonă pe data de 26 a fiecărei luni, intraţi gratuit.
138 de ani de la naşterea lui George Enescu
Născut în judeţul Botoşani, pe 19 august 1881, la Liveni-Vârnav, Enescu avea să devină cel mai important muzician român – compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.
„Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor.” — George Enescu
Jurjac, aşa cum îl alintau părinţii după numele dat de guvernanta franceza Lydie Cedre, a fost un copil deosebit, chiar ciudat, după cum spune însuşi Enescu. Acesta a început să cânte la vioară la numai 4 ani.
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?” —Bernard Gavoty – Amintirile lui George Enescu
După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899
La data de 6 februarie 1898, are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.
Legătura dintre George Enescu şi Casa Regală a României a început în anul 1898, după succesul parizian al opusului său nr. 1, Poema Română, ce se încheia cu Imnul Regal. El s-a bucurat de sprijinul Reginei Elisabeta, cunoscută şi sub pseudonimul artistic Carmen Sylva. Aceasta, recunoscând talentul tânărului muzician, i-a oferit ani de-a rândul o cameră într-un colţ intim al Castelului Peleş, unde să poată studia. De asemenea, Enescu era deseori invitat de regină pentru a susţine recitaluri la Palat. (sursa)
Cel mai mare muzician român s-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise.