Am creat povești după ce le-am trăit, mi-am imaginat descrieri după ce am călătorit. Am căutat, am găsit și am organizat informații în articole. Am vorbit cu oameni și v-am spus și vouă, am luat pauze și m-am reîntors mereu și mereu ca într-un loc de unde îmi iau energia creatoare. Și invers.
5 ani de georgianamihaila.ro
…și aproape 8 ani de opisicaneagra.ro. Și alți 15-16 ani de opisicaneagra (pe alte bloguri)… Cine mai știe? Ce mai contează?
Povestea acestui blog a început din (credeam eu) sfârșitul celuilalt. De aici și subtitlul „O (altă) Pisică Neagră”. V-am mai povestit, nu reiau.
Dar simțeam nevoia să marchez ziua asta în câteva rânduri. Azi. Pentru că, uite, timpul trece, vezi? Și măcar să las un semn aici, să fiu recunoscătoare pentru ziua în care am luat decizia de a-mi crea (de una singură) un blog în adevăratul sens al cuvântului, în care să cred cu tărie și, astfel, să pot crede și în mine. În poveștile mele. În modul în care simt cuvântul. În lentila ce m-ajută să încadrez și să surprind cele mai inspirate cadre în fotografiile mele.
La mulți ani, blogul meu drag!
Colțul meu de liniște. Refugiu, timp pentru mine, implicare, emoții, povești, motivație (sau lipsa ei), vloguri, idei (ne)puse în practică, planuri… Toate dau năvală în căpșorul meu atunci când mă gândesc la acești 5 ani pe blogul de față. Și să se mai adune încă pe atât! Și încă pe atât. Și tot așa! Pentru că, oricâte trenduri ar mai apărea, tot aici mă simt cel mai eu – în fața unei coli albe, fie ea și virtuală, pe care pot așterne tot ce vreau, tot ce simt că vreau să vadă lumina (internetului), cum mă pricep eu mai bine să transform abstractul într-o formă de text. Cu care, până la urmă, sper să rezonați sau nu. Vorba unui clasic în viață: Așa cum e, așa rămâne.