De ce iubim femeile?

Te-ai întrebat vreodată de ce ai ajuns să iubești o femeie? O anumită femeie? De ce pe ea și nu pe cealaltă? Te-ai gândit ce anume te-a vrăjit din făptura ei? Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce iubim femeile?

„Femei, femei.. E plină lumea de nebune” (Mihai Mărgineanu)

Toți avem o femeie dragă în viața noastră, fie că suntem bărbați sau femei. Tuturor ne este dragă această ființă pe cât de minunată, pe atât de complicată.. O mamă, o soră, o mătușă, o iubită, o prietenă din copilărie, o colegă de facultate, o vecină.. Iubim femeile.

Am citit cartea cu același nume, semnată de Mircea Cărtărescu, în urmă cu vreo doi ani, timp în care a stat pe lista „de făcut recenzii”. Tot acolo așteaptă cumințele și alte titluri, dar se pare că nu public până nu le vine rândul.

Zilele trecute citeam în presă că Mircea Cărtărescu a câștigat un premiu important în literatură și mi-am amintit că îi mai răsfoiesc și eu poeziile din când în când și că, la un moment dat, i-am citit această carte cu un titlu atât de simplu și, tocmai de aceea, atât de intrigant.

De ce iubim femeile este cea mai citită carte a lui Cărtărescu.

O spune însuși autorul. Motivul? Este o carte despre femei, despre sex, ani de tinerețe, povești de dragoste, toate scrise sub forma unor texte scurte pe diferite subiecte, păstrând direcția aceasta a relațiilor interumane. Nu am citit nicăieri treaba asta, dar am impresia că numărul de cititoare l-a întrecut cu mult pe cel al bărbaților ce i-au deschis și citit cartea lui Cărtărescu. Am eu așa o vagă impresie..

Femeile sunt curioase, vor să știe cât mai multe, să afle detalii despre orice subiect care le privește (în mod direct sau nu..). Femeile vor control. Această carte îți oferă o perspectivă a modului în care un bărbat poate privi o femeie, în general, dar afli și detalii din viața amoroasă a unuia dintre cei mai cunoscuți autori contemporani. Rămâne doar să ne stabilim fiecare cât anume luăm de bune istorioarele din De ce iubim femeile..

Cele mai faine 5 idei (din) De ce iubim femeile

• banalitatea, simplitatea, adică frumusețea gesturilor mici (frumusețea stă în detalii);

Dar dragostea mea se hrănește tocmai din asta. Îmi place să merg la cumpărături împreună cu ea, să beau cafeaua împreună cu ea, să o privesc în cadă, să pălăvrăgim despre OZN-uri. Îmi place s-o privesc cum mănâncă și cum pune hainele la uscat.

• despre transformări și schimbări în bine;

Dar când cunoști cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poți iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici balcoanele nu se mai văd, de parcă hormonii sexului și-ai agresivității s-ar retrage din creierul tău tumefiat și l-ar lăsa inocent ca o corniță de melc. Facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da și a primi afecțiune.

• despre a lăsa deoparte trăsăturile fizice și despre atașamentul emoțional puternic.

Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubește cu adevărat și pe care-o iubești cu adevărat. Nimic altceva nu contează.

• despre sex, pasiune, iubire.

Cred, pur și simplu, că sexul însoțit de intimitate este mai bun decât cel fără intimitate. Intenționat nu vorbesc despre dragoste, deși până la urmă despre aste e vorba. Dragostea ca sentiment este uneori un inhibator al sexualității, iar fidelitatea devine greu de suportat în pat. (…) Cu toate acestea, ceva din această legătură psihică dintr-un cuplu adevărat, numită dragoste, ceva esențial și despre care se vorbește prea puțin, supraviețuiește și celei mai devastatoare dezgoliri simbolice. Este, ca să zic așa, iubirea intensă dintre două corpuri.

• și ceva filosofie..

Cine sunt eu? Care este eul meu cel adevărat? Îmi pun și eu această întrebare cel puțin de la vârsta de paisprezece ani, dintr-o noapte plină de steleîn care pe pământ nu lumina decât vârful țigării vărului meu, boemul familiei. (…) Eu îi povesteam marea mea descoperire din acel an, anume ideea că nu putem ști niciodată cum vede lumea altcineva: poate că tu vezi albastru un lucru pe care eu îl văd roșu, dar, fiindcă tu numești acea culoare tot roșu, nu voi afla niciodată ce vezi tu cu adevărat…

Întreg capitolul ce dă numele volumului poate fi ascultat aici, în interpretarea lui Adrian Pintea.

Tu? De ce? ^_^

PS: „Coperta” acestui articol a fost realizată de artistul Fabian Perez. Google it.