Casa memorială George Bacovia din Bacău. O călimară, un pat, o vioară…

Vă spuneam în articolul despre Vulcanii Noroioși că am vizitat mai multe obiective turistice din Moldova și aș vrea să public câteva imagini și cuvinte despre fiecare în parte. Pentru că le-am văzut pentru prima dată și pentru că merită să le spun povestea așa cum știu mai bine. Fie că prezintă mai mult sau mai puțin interes. Dacă eram omul cifrelor, cultura nu ar fi fost subiectul scrisului meu. :)) Dar nu sunt (nu din punctul ăsta de vedere). Așa că, astăzi, vreau să vă arăt (alte) bucăți din țara mea frumoasă:

Obiective turistice din Bacău

După ce am oprit la Vulcanii Noroioși, așa cum spuneam, următoarea țintă ne-a fost casa memorială George Bacovia din Bacău. (Despre cea din București v-am povestit deja.)

Google Maps ne arăta adresa: Str. George Bacovia, nr. 13 (ce coincidență frumoasă!, mi-am zis). La sensul giratoriu am făcut stânga, ocolind statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale orașului Bacău. (Ca idee, aș vrea să consemnez aici că a fost dezvelită pe 5 octombrie 1997, fiind un omagiu adus de locuitorii orașului unuia dintre cei mai mari domnitori ai Moldovei – dacă nu chiar cel mai mare.)

Încă din mașină, în trecere pe lângă, m-am minunat de Catedrala Înălțării Domnului și am reușit să surprind câteva poze. Apoi, văzând cât este de aproape de casa lui Bacovia, am revenit la ea pentru a o privi mai atent.

Am intrat apoi pe strada ce-i poartă numele poetului simbolist, fosta stradă a Liceului, și am oprit. Era duminică (doar lunea este închis). Știam că programul se încheie la ora 17 și aproape că ratam la mustață vizita, dacă plecau oamenii de acolo cu vreun sfert de oră mai devreme.

Chiar dacă nu ne-au povestit nimic despre casă, nu ne-au condus prin încăperi, pe scurt nu am avut un ghid (cum citisem pe alte site-uri că se întâmplă), m-am mulțumit că am putut intra.

Am ajuns, deci, în casa pe care mi-am dorit de ani să o văd. Poate, încă din timpul liceului. Bacovia a fost de atunci unul dintre poeții (scriitorii) mei preferați. Lirismul lui funebru se mula perfect pe ceea ce îmi plăcea (sau aveam nevoie?) să citesc. Și asta mi-a influențat scrisul, se vede cu ochiul liber în versurile din vremea aceea.

Casa memorială George Bacovia din Bacău

Casa a fost deschisă publicului la 1 octombrie 1971 și este declarată monument istoric. Aici a locuit poetul timp de 22 de ani, între 1906-1928).

Și pentru că am amintit mai devreme și alte obiective turistice din Bacău, merită să amintesc aici și statuia lui George Bacovia, amplasată în fața Bibliotecii Municipale, operă a sculptorului Constantin Popovici, turnată în bronz în 1971. Nu știu ce s-a întâmplat în acest an la conducerea Bacăului, cert este că Bacovia a avut cel puțin „un fan înrăit” pe acolo. Nu de alta, dar și o statuie, și un muzeu? ^_^

Revenind. Clădirea a fost construită în ultimul deceniu al secolului XIX, iar părinții lui s-au mutat aici în primăvara anului 1906. Are șase camere (doar cinci destinate vizitării), stil „vagon”, acolo unde găsim expuse manuscrise originale, documente, ediții princeps și cărți în limbi străine ale poetului.

Pe lângă acestea, am putut vedea îndeaproape și patul mic, parcă pentru o persoană, acoperit cu scoarțe moldovenești. Patul mi-a amintit de acela din casa din București, unul și mai mic de atât, ca pentru un copil de maximum 10 ani, în care poetul a părăsit lumea pentru totdeauna…

„Plimbarea” prin casa-vagon mi s-a părut ca o călătorie într-o altă lume, printre piese de mobilier vechi, din lemn masiv, frumos sculptat, printre obiecte ce i-au aparținut poetului, încercând în același timp să-mi imaginez cum ar fi sunat o partitură venită din mânuirea arcușului său…

De-a lungul timpului, au existat încercări de reparații ale casei memoriale, dar nu au fost finalizate. Până în 2014, 23 iunie, ziua în care Complexul Muzeal de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău (în administrarea căruia a intrat în 2008) a comunicat încetarea activității muzeului „pentru cel puțin un an”.

În urma acestor recondiționări, clădirea a căpătat o nou suflu, a fost consolidată, iar la final, schimbările sunt evidente. Bineînțeles, interesul pentru întreținerea unor astfel de case nu face altceva decât să mă încânte, dar aș fi preferat să se păstreze (cumva) aerul de odinioară. Mi se pare, nu știu cum s-o zic altfel, că, dacă îi iei plăcuța memorială de la intrare (și de pe peretele de la stradă), nu ai bănui că pe pământul acela se odihnește o casă ce adăpostește amintirile unui poet atât de important din literatura română (și nu numai).

Și pentru că am amintit de pământ, ajungem și în curtea casei, terenul aferent fiind de 1409 metri pătrați. Aici, într-un mic părculeț cu băncuțe și multă verdeață, regăsim câteva poezii bacoviene, încrustate în metal. Metal peste care se vede că au trecut câteva toamne. Ruginii…

Pe lângă un flyer (material pe care mi le-am achiziționat de prin mai toate locurile vizitate în această vacanță, în locul magneților complet inutili, pe care îi țin, btw, într-o pungă), mi-am luat și această cană. O cafea într-o dimineață ploioasă + versuri din Epitaf… Purrfect!

Am plecat cu gândul că nu știu dacă voi reveni vreodată în acel loc. Pe unde ne-o duce viața? ^_^ Dar sunt fericită că am fost acolo… Că am putut vedea o călimară, un pat, o vioară…