Au trecut 4 luni de când nu am mai scris aici. Iar ultima dată vă povesteam despre filmul Cravata galbenă, despre o pasiune trăită până la paroxism și o dedicare 100% pentru un obiectiv. Poate că asta ar trebui să (re)citesc mai des. Să-mi amintesc de ce am pornit pe aceste drumuri într-ale scrisului, în general, și ale blogging-ului, în special.
Pentru că scrisul rămâne ancora mea, dincolo de algoritmi.
Îmi place să creez pentru social media, în asta activez de peste 10 ani. Însă aceste două bloguri mi-au fost casa gândurilor ani la rândul. Mi-au fost sprijin când mergeam fără să știu direcția, mi-au oferit multe în schimbul sutelor de ore petrecute în fața unui laptop. Și simt că acum am nevoie din nou de această ancoră. Mi-am deschis și un cont de Substack, dacă vreți să mai citiți ceva gânduri sporadice, vă aștept și acolo.
Se pare că aș face orice să fug de algoritmi, de Meta, de TikTok, de orice înseamnă postat des, interacțiuni forțate (comentarii etc.), stories toată ziua-bună ziua. Ador offline-ul și mi-e din ce în ce mai greu să țin pasul cu cerințele (de prezență full time) ale online-ului…
Aici nu simt nicio presiune. Aici sunt acasă. Virtual vorbind, blogul este casa sufletului meu de vreo 20 de ani. Am început prin 2006 cu un jurnal online, în care refulam orice gând, apoi în 2015 am devenit blogger, cu tot ce înseamnă acest lucru. Iubesc titulatura asta și încă o folosesc ca pe un titlu de glorie.
Sunt blogger, deci scriu.
De-a lungul timpului, am adunat zeci de articole despre frânturi de suflet. Sute de poezii. Alte sute de postări pe blog despre evenimente culturale, călătorii, case memoriale, interviuri și câte altele. De ce m-am oprit? Pentru că, între timp, s-au schimbat prioritățile. M-am căsătorit, am avut vacanța vieții mele în Bali, am rămas însărcinată, am născut-o pe Ilinca mea iubită, m-am dedicat mămiciei 2 ani de zile (și intenționez să fac asta în continuare, lol), m-am reîntors la birou, am reluat întâlnirile lunare Fabrica de Poezie.
Pfiu, acum, că le-am scris așa, nu mai pare că „nu am făcut nimic cu viața mea” în ultimii 3 ani. Pentru că da, uneori așa am simțit. Pentru că sufletul meu tânjea după scris. Nu mă simțeam întreagă fără să aștern câteva rânduri (aici sau prin agendele, multe, începute). Acum știu de ce și voi face să fie altfel. Îmi este mai clar ca niciodată că scrisul îmi este cea mai de preț terapie. Iar dacă, prin el, pot ajuta și pe alții, într-un fel sau altul, este mega-minunat.
De ce revin pe blog în 2026?
În primul rând, pentru mine. Pentru că, așa cum spuneam, scrisul îmi este terapie. Atunci când scriu, gândurile găsesc o cale de a ieși din capul meu și prind astfel o formă, nu mai aleargă țipând prin creierașul meu. Și se face liniște…
Blogul este my safe space, locul unde pot povesti în tihnă tot ceea ce am trăit în ultimii ani și tot ceea ce va urma. E clar că nu mai sunt cea care a plecat, dar sunt cea care s-a întors cu povești noi. Cu sfaturi, cu idei, cu așa-da sau așa-nu.
Revin pe blog din nevoia de conexiune. Pentru că blogul mă face să mă simt, măcar teoretic, parte dintr-o comunitate extrem de vastă, de oameni pasionați de scris. Oameni care se încăpățânează să renunțe la această pasiune, care pot face (sau nu) și clipuri video (cum se tot cere în ultimii ani), dar mai ales, care pot scrie și un articol optimizat SEO și AI friendly. Blogurile mă aduc mai aproape mai ales de oamenii care citesc, care încă își caută informațiile pe Google, nu pe ChatGPT, care își doresc un scris real, nu generat. Care încă sunt generoși cu bloggerii și apreciază conținutul oferit gratuit de aceștia, lăsând și un comentariu măcar din când în când.
Mulțumesc pentru orice semn lăsat pe aici și pentru orice vizită!
Apreciez și înseamnă enorm, sincer.
*
Ce se schimbă?
Cu siguranță, numărul de articole pe care îl voi publica pe aici. Îmi doresc să dau pe aici măcar o dată la două săptămâni. Nu este o promisiune, este o încercare de îmbinare a disciplinei cu pasiunea și cu găsirea liniștii despre care aminteam mai sus. Vedem.
Cât despre temele abordate, va fi o schimbare de perspectivă, de politică editorială, de mod în care aleg să tratez subiectele cu care vin în fața voastră. Toate acestea, separat de opisicaneagra.ro. Acolo, lucrurile își vor păstra direcția – aceea de blog cultural, cu opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.
Cam atât pentru astăzi. Data viitoare voi veni cu un articol scris acum vreo 4 luni de zile. Yep, nu l-am publicat până acum, l-am mai citit, am mai adăugat, am mai scos câte ceva. Până la urmă, îi dau drumul așa. Vorba aia: Mai bine un lucru făcut bine 80% decât unul perfect rămas în ciorne. Gând ce mi-a devenit deja mantra anului 2026.
Acum, e rândul tău să-mi spui:
Tu unde îți găsești liniștea?