Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati, tabloul Răscoalei de la 1907, în care şi-au găsit sfârşitul 11.000 de ţărani români

Am aflat de existenţa acestui roman când eram mai mică. Îmi tot povestea mami că îl aveau în programa şcolară pe vremea lor şi se mira că noi nu l-am mai studiat, pentru că ar merita toată atenţia, în mod cert. Cu toate astea, nu mi-am dat timp să citesc Ciulinii Bărăganului până de curând. M-a impresionat neaşteptat de mult şi tocmai de aceea am vrut să vă povestesc şi vouă despre el.

Cine a fost Panait Istrati?

Asemeni scriitorilor de succes, și Panait Istrati are o poveste de viață extrem de tumultuoasă, numai bună de povestit.

Născut în Brăila, pe 10 august 1884, Gherasim Istrati (pe numele său real) a fost copilul „din flori” al unei spălătorese, Joița Istrate, cu un contrabandist grec, Gherasim Valsamis.

A terminat doar șase ani de școală primară (în doi ani rămânând repetent), iar mai târziu a făcut orice pentru a-și câștiga pâinea. A fost ucenic de cârciumar, ajutor de brutar, dar și vânzător ambulant. În vremea în care a fost cărbunar pe navele Serviciului Maritim Român, a citit cu nesaț tot ce a găsit.

Debutează la vârsta de 22 de ani, în 1906, cu articolul Hotel Regina, publicat în revista România muncitoare. Primele povestiri au apărut 4 ani mai târziu: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai.

La 37 de ani, pe când era la Nisa, din cauza sărăciei, a bolii și a singurătății, Panait Istrati încearcă să se sinucidă, dar a fost salvat. În buzunar, o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland (scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1915). Acesta este alertat și îl încurajează să persevereze cu scrisul. Doi ani mai târziu, în 1923, Panait Istrati publică povestirea Chira Chiralina, cu o prefață semnată chiar de celebrul autor francez.

Mai marii literaturii române, neimpresionați de talentul lui Istrati

Unul dintre stâlpii culturii române, Nicolae Iorga, a declarat despre Istrati că este „un hamal din portul dunărean”, după ce a încercat să citească volumul Chira Chiralina, dar a aruncat-o „imediat”.

Pamfil Șeicaru, cel mai mare gazetar din perioada interbelică, îl numește pe Istrati „biet poet al șezuturilor deflorate”, din cauza includerii unui personaj homosexual în Chira Chiralina.

După ce se perindă pe tărâmuri rusești vreo 3 ani, brăileanul se reîntoarce definitiv în România. Publică, în 1933, eseul L’Homme qui n’adhère à rien, rânduri ce-i vor atrage contestări vehemente, din cauza denunțului abuzurilor comuniste.

(Și) Din acest motiv, rămâne singur, izolat, părăsit de cunoștințe, și moare de tuberculoză la sanatoriul Filaret, pe 16 aprilie 1935, la numai 51 de ani.

Un aspect de subliniat! Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.

Ciulinii Bărăganului, despre pământ, copilărie, suferinţă, dor de casă şi răzvrătire în faţa sărăciei

Cea mai cunoscută operă a lui Panait Istrati a fost scrisă ca un omagiu adus poporului român, fiind dedicată celor 11.000 de ţărani care au murit în timpul Răscoalei de la 1907.

Dedic această carte:
Poporului României,
Celor unsprezece mii ai săi de asasinați
de către guvernul român,
Celor trei sate: Stănilești, Băilești,
Hodivoaia, rase cu lovituri de tun.
Crime savârșite în martie 1907
și rămase nepedepsite.

(Panait Istrati – martie 1928)

Nu citisem nimic despre acest roman înainte să mă apuc de el. Şi bine am făcut. Aşa am fost purtată, fără să-mi dau seama, printr-un Bărăgan pustiu, bătut de copii desculţi, eliberaţi de ceea ce numim azi presiunea timpului sau a vremurilor.

Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie.

Am călătorit alături de Matache şi tatăl său, atunci când aceştia au fost nevoiţi să părăsească satul Lăteni, situat undeva pe lângă Borcea, în judeţul Ialomiţa. Veniseră aici din Oltenia, “săraci ca Iov”, mânaţi de bucuria faptului că aici măcar găseau peşte pentru a-şi asigura hrana de zi cu zi.

Parcă şi aş vrea, şi n-aş vrea să vă zic mai multe. V-aş lăsa mai degrabă pe voi să descoperiţi singuri o scriitură fantastică, cu descrieri extrem de fine ale unor situaţii ce vor conduce, în final, la o răzvrătire. Cineva va muri, altcineva va fi ucis de jandarmi. Unii sunt gârboviţi de sărăcie, toate astea în timp ce boierimea îşi vedea în continuare de treabă. Cam ca în zilele noastre.

Romanul Ciulinii Bărăganului a fost ecranizat în 1957, în regia lui Louis Daquin și Gheorghe Vitanidis.

Nu pot să spun decât atât: am pus pe listă Codin și Chira Chiralina. Sus de tot. ^_^