S-a deschis Galeria Senso, un nou loc pentru iubitorii de artă din Bucureşti

Marţi seară, pe înserate, am ajuns pe Calea Victoriei, în dreptul clădirii cu numărul 12. La etaj, prin geamurile înalte, din sticlă, se întrezăreau diferite persoane, într-o agitaţie continuă. Chipuri în ceaţă, deşi lumina răzbea puternic până în stradă. Până să intru, privirile mi-au fugit automat, printr-o mişcare bruscă, înspre Palatul CEC, situat vizavi. Luminat asemeni clădirilor impunătoare de pe malul Dunării în Budapesta, Palatul CEC este numai bun de fotografiat şi luat ca amintire acasă, indiferent că eşti turist sau născut şi crescut în Bucureşti.

Am urcat scările până la etajul 1 al clădirii aflate la intersecţia dintre Calea Victoriei şi bătrânul Lipscani, iar la capătul lor aşteptau cuminţi, atârnând pe un perete perfect alb, două tablouri ce înfăţişau portul popular românesc atât de drag mie. Mi-am zis că am făcut foarte bine că am venit, deşi stătusem pe gânduri înainte să ajung. Deh, oboseala… ^_^ O adunare pestriţă de oameni, cei mai mulţi dintre ei îndreptaţi cu privirea către un anume colţ al încăperii. Din boxe se auzea discursul unei doamne ce ne introducea în acest univers nou, deşi cunoscut prin intermediul sediului din bulevardul Unirii. Ascultam un glas calm ce ne prezenta anumite idei folosite în realizarea operelor adăpostite în Galeria Senso.

De o parte şi de alta a camerei în L, aşteptau cuminţi admiraţia noastră, a tuturor, atât sculpturi şi tablouri, cât şi bijuterii superbe, realizate cu viziune și migală de nişte mâini dibace. Toate acestea au fost adunate sub umbrela denumirii Time to bloom, o expoziţie colectivă ce găzduiește operele unor artişti importanţi, precum Dan Băncilă, Dumitru Radu, Mihai Țopescu, Daniela Făiniș, Raluca Buzura, Alina Băncilă și Maria Filipescu.

Galeria Senso aduce arta mai aproape de tine…

Cu noul sediu situat într-o zonă de maxim interes şi vizibilitate urbană, pe care dorește să le diversifice prin oferta sa culturală, Galeria de Artă Senso este un spaţiu privat destinat prezentării, experimentului, confruntării, discursului teoretic, stimulării şi promovării artei contemporane” – a spus criticul de artă Doina Păuleanu.

Galeria de Artă Senso are program de vizitare zilnic între orele 12:00-20.00 şi este deschisă timp de o lună, între 5 martie şi 5 aprilie 2019. Intrarea este liberă.

Toate operele expuse aici pot fi achiziţionate de către pasionaţii de artă ce îi vor călca pragul. În spaţiile reorganizate pentru a alcătui un ambient modern și atractiv, Fundația Fildas Art își propune, prin programul Catena pentru Artă, stimularea calității, creativității, originalității, noutății, relevanţei estetice; vor fi expuse și oferite spre achiziționare lucrări ale artiștilor consacrați, dar și a celor tineri, indiferent de domeniul artelor vizuale în care activează” – a mai spus criticul de artă menţionat.

Ceea ce am admirat cel mai mult la o galerie de artă sunt diversitatea şi, în acelaşi timp, unicitatea perspectivelor pe care le avem fiecare atunci când admirăm un exponat.

Aici, Dialog mă duce cu gândul la relaţia dintre raţiune şi simţire, la lupta continuă dintre ele. Şi m-am întrebat:

În cazul meu, care se aude mai tare?

O galerie de artă poate fi privită ca fiind o gură de aer proaspăt într-un oraş obosit, mohorât, în care ne simţim striviţi de nervi şi angoase, unde uităm să ne retragem câteodată în noi înşine, să ne punem întrebări despre frumos şi viaţa ce zace-n noi…

Tu ce zici despre asta?