Despre singurătatea mamelor și izolarea proaspeților părinți

Văzusem zilele trecute un reel în care o doamnă invita în casă prietenii invizibili care au venit în vizită de sărbători. Descrierea de pe ecran era ceva de genul: Prietenii mei care m-au vizitat de când am devenit mamă. Și nu era nimeni. Nu am reținut exact, dar cam asta era ideea:

După ce devenim părinți, (pare că) suntem părăsiți de prieteni sau apropiați.

Sau măcar ocoliți. Îmi pare rău acum că nu am salvat videoclipul undeva, un link sau ceva, ca să redau aici și o parte dintre comentarii, care erau asemănătoare ideii de mai sus. Și erau foarte multe.

Stând de vorbă, la un moment dat, cu doi proaspeți părinți, amândoi se plângeau că prietenii foarte buni i-au părăsit de când a venit pe lume bebelușul lor. Nu îi mai cheamă nimeni pe la nicio ieșeală, nu mai vine nimeni în vizită. Nici măcar un telefon nu mai dau sau un mesaj pe mess: Băi, ce faci? Ești bine? Deși erau în relații foarte bune până să li se nască bebelușul.

Asta m-a întristat.

Și m-a pus pe gânduri, în aceeași măsură. Și am luat la puricat situația noastră. Nu intru aici în detalii, dar pot spune că noi stăm bine. Deocamdată. :)) Se pare că izolarea nu a ajuns și pe meleagurile familiei noastre.

Ne-am putut bucura de vizite (și acasă, dar și în deplasare), am păstrat legături (oricum nu erau din cale afară de numeroase) și nu mi-am pus niciodată problema așa. Am rămas cât de cât activi în domeniile de interes, ne-am ținut pasiunile vii (cât s-a putut, unde s-a putut), iar dacă am avut mai mult timp singuri, în cuplu, sau fiecare stând cu bebelușa, acest fapt a fost o oportunitate, un motiv de fericire, nicidecum invers. Bine, eu sunt și umpic mizantroapă, recunosc. Nu caut cu orice preț compania oamenilor. Plus că, așa cum am mai zis-o, sunt un om mișto, funny, îmi plac gândurile mele, ador să petrec timpul în compania mea. :)) Așa că, mna, înțelegeți voi.

Dar. Chiar dacă nu mă aflu eu în situația asta (deocamdată, cum ziceam), asta nu m-a oprit din a scrie articolul de față. Am căutat și niște statistici (vi le las la finalul articolului) cu privire la mame, mai ales. Că tații, știm. Se întorc la muncă destul de repede după ce naște soția (de obicei, într-o săptămână sau două). Asta nu înseamnă că această izolare de apropiați sau de prieteni nu îi afectează și pe ei.

Dar ce facem cu mamele ce rămân doi ani în concediul de maternitate?

Sau cu cele casnice dintotdeauna? Sau cele care, deși au avut un job, aleg să se dedice familiei și creșterii copiilor și renunță la ideea de a fi angajate din nou, cândva. Din păcate, ele se simt de foarte multe ori singure. Lipsite de importanță. Fără valoare. Nu se simt apreciate. Ele și munca lor de acasă.

Așadar, ce e de făcut?

Să le luăm pe rând.

Cum apare izolarea? Cauze și explicații

• Prietenii nu mai rezonează cu noile preocupări.

Desigur, nu sunt de condamnat nici aceste persoane ce-și văd de viața lor atunci când un prieten a devenit părinte. Viața nu se oprește în loc pentru nimeni. Iar discuțiile despre orice „banalitate” a făcut bebelușul tău pot fi prea mult pentru unii. Și da, înțeleg perfect, din momentul în care devii părinte, numai despre acel minunat bebeluș îți vine să vorbești. :X În plus, oricum nu prea mai ai alt subiect de discuție pentru că, ghici ce?, nu mai faci altceva. :))) Și oricum, timpul liber este drastic redus.

• Oboseala extremă

După cum știm cu toții deopotrivă, părinți sau nu, în primele săptămâni/luni de viață ale unui bebeluș, părinții sunt privați de somn, ceea ce conduce, firește, la o stare de irascibilitate ori indispoziția de a interacționa cu alți semeni. Nici măcar cu ăla din oglindă, uneori.

• Presiunea de a fi părintele perfect

Și, ca orice părinte perfect, nu ai voie să te plângi. Cum să zici că ți-e greu? Noooooo! Ia de suferă în tăcere pentru păstrarea aparențelor. Acum, mna, nu zic să urli în social media după fiecare noapte de nesomn, însă poți vorbi cu cei apropiați despre asta. Uneori, în cazul meu, funcționează doar să mă vait. Să fie cineva acolo atunci când zic aoleo, ce obosită sunt! Și gata, parcă am mai scăpat de greutatea aia.

• Tulburări de orice fel – anxietatea sau depresia postnatală

Fiind subiecte ce merită citite, scrise, dezbătute de sine stătătoare, mă rezum doar la faptul că acestea pot, de asemenea, să accentueze izolarea sau să inducă starea de singurătate și deconectare de la cei apropiați.

Toate aceste cauze pot avea un impact extrem de important în ceea ce privește sănătatea mintală a noilor părinți, în special a mamei. Și zic în special a mamei pentru că tatăl, așa cum spuneam, se întoarce în mediul profesional repede, acolo unde are interacțiuni sociale numeroase pe parcursul unei zile. Să nu mai vorbim despre schimbările hormonale ale mamei, imediat după naștere, cu posibila apariție a depresiei postpartum sau a agravării anxietății.

Bineînțeles, în cazul ambilor părinți poate apărea sentimentul de vinovăție (că nu este îndeajuns de bun pentru copilul său), ca și o stimă de sine scăzută, cauzată de aceste gânduri (plus altele).

Ce poți face, ca proaspătă mămică, pentru a evita izolarea?

• Comunică.

Vorbește despre ceea ce simți. Este important să te faci auzită și înțeleasă. În primul rând, de partener. Sau de părinți. Sau de cine ești tu apropiată, în fața căruia te poți lăsa cu sufletul dezgolit.

Întotdeauna am ținut foarte mult la comunicare. De orice fel, dar mai ales la comunicarea sentimentelor, indiferent de natura lor. Iar asta m-a ajutat enorm. Să mă cunosc mai bine pe mine, în primul rând. Verbalizând emoții, trăiri, gânduri, le auzeam și le puteam integra mai bine. Pentru ca mai apoi să mă vindec.

Vorbește, mai ales dacă știi că asta îți dorești. „Sacrifică” timp din puținul timp liber pe care îl aveți și descarcă-te. Expune-ți îngrijorarea și caută aliați de nădejde. Poate chiar și în interiorul tău.

• Fă-ți timp pentru tine.

Cred cu tărie într-un astfel de concept, mai ales după ce devii mamă. Dedică-ți timp să fii tu cu tine și cu ce-ți face ție plăcere. Timpul tău liber nu înseamnă spălat rufe, călcat, băgat aspirator sau șters geamuri. Alea sunt la comun. Acolo poți solicita ajutor, dacă simți nevoia.

Mergi la coafor regulat, nu îți neglija aspectul sau garderoba. Citește, ieși la o cafea sau la un film. Da, da, de una singură. Eu ador să fac asta. Și pe bune că ești alt om apoi. Sau nu neapărat altul, ci unul reconectat la identitatea sa anterioară, cea de dinainte de naștere. Nu o să-ți mai pese de cine te caută sau nu. :)) Sau poate le scrii tu prima. O să-ți fie mai ușor să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă atunci când ești ceva mai relaxată.

• Conectează-te cu alte mame.

Dacă nu ești genul de persoană care se simte bine singură, ci mai degrabă te simți ciudat să stai singură la o masă într-o cafenea, atunci ți-ar prinde bine să ieși cu alte mame. De fapt, una nu o anulează pe cealaltă. Timpul pentru tine, doar tu cu tine, ți-l poți oferi din când în când, în timp ce ai întâlniri în parc cu alte mămici.

Eu sunt înscrisă în vreo patru grupuri de mămici pe facebook și m-a ajutat mult în toată călătoria asta. În timpul sarcinii, am citit multe postări din grupul La Primul Bebe. Ulterior, am intrat în grupuri despre somn, diversificare etc. Mi-am luat astfel multe idei bune din toate grupurile, am citit tot felul de situații, gânduri, frustrări. Așa mi-am dat seama că tuturor ne e greu la început și că nu suntem singure(le) în toată treaba asta cu părințeala. 

• Construiește-ți o rutină.

Deși sunt un om care se plictisește repede de acțiuni repetitive, funcționez foarte bine plănuind sau având o rutină. Iar ca mamă, treaba asta m-a ajutat enorm. Faptul că știu ce urmează să fac (așa, în mare) pe parcursul zilei, îmi oferă o senzație de liniște și mă pot desfășura în voie, bucurându-mă de o cafea dimineața, de plimbarea zilei, de somnul ei de prânz, de gătitul meselor sau de băița de seară.

Poți include în această rutină plimbări prin parc (unde te poți întâlni prietene sau cu alte mame) sau alte activități sociale (în funcție de vârsta și disponibilitatea bebelușului).

• Mergi la terapie.

Mi se pare că se vorbește foarte mult despre mersul la terapie. O constatare ce mă încântă. Pentru că, dacă nu te poți ghida singură (cu ajutorul lecturilor) pe drumul către un „tu” mai bun, mai conștient, mai asumat (cuvântul anului 2024), atunci este în regulă să cauți ajutor. Mai ales că asta te poate ajuta și la punctul 1. Cu deosebirea că, la terapie, discuțiile se vor purta cu un specialist alături de care vei descoperi cum ai putea depăși anumite obstacole de ordin psihic și emoțional.

Statistici privind mamele din România

1. Depresia postnatală în România:

• Aproximativ 10% dintre femei dezvoltă o formă severă de depresie după naștere, conform Institutului Național de Sănătate Publică.
• Se estimează că aproape 50% dintre mamele afectate nu sunt diagnosticate, ceea ce indică o problemă semnificativă în identificarea și tratarea acestei afecțiuni. (Sursa: Doctorul Zilei)

2. Mame minore în România:

• România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore. În 2021, au fost înregistrate 8.024 de mame sub 18 ani, dintre care 745 aveau între 10 și 14 ani. (EduPedu)

3. Sărăcia și izolarea socială:

• 41,5% dintre copiii din România sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, cea mai mare rată din Uniunea Europeană. 
• Condițiile economice precare contribuie la izolarea socială a mamelor, limitând accesul acestora la servicii de sănătate și suport comunitar.

În România, o proporție semnificativă a femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani nu sunt angajate și nu caută un loc de muncă, dedicându-se îngrijirii familiei și treburilor casnice, scrie Info Financiar. Conform datelor Eurostat, aproape 30% dintre aceste femei se află în această situație, dintre care 17,8% invocă responsabilitățile familiale ca principal motiv pentru inactivitatea lor pe piața muncii.

Această tendință este mai pronunțată în mediul rural, unde, în 2020, 46,9% dintre nou-născuți aveau mame casnice, comparativ cu 20% în mediul urban.

Știu, a fost un articol lung, dar nu am vrut să-l ciopârțesc doar pentru a-l scurta. Mi se pare important să vorbim (și) despre astfel de subiecte. Despre importanța sprijinului social pentru a preveni izolarea mamelor/părinților din jurul nostru, al fiecăruia. Și din România, în general.

Vă aștept în comentarii cu o părere. Dacă aveți copii, ați trecut prin ceva asemănător? Sau cunoașteți pe cineva care cunoaște pe cineva..