Deși am citit acest volum acum câteva luni, mă reîntorc astăzi la el pentru a-i face o binemeritată recenzie. Alegerea mea de a o publica în ziua nașterii lui Mihail Sebastian (18 octombrie 1907) vine firesc: Singur este o carte despre memorie, fragilitate și demnitate, despre o viață dusă într-o epocă ostilă.
Cine a fost Mihail Sebastian?
Mihail Sebastian (pe numele său real, Iosif Mendel Hechter) s-a născut pe 18 octombrie 1907, în Brăila. A fost scriitor evreu și a creat atât romane, cât și opere de teatru și critică literară.
Face studii universitare de drept și filozofie la București. A fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai lui Nae Ionescu, cel din urmă invitându-l să scrie la revista Cuvântul. În contextul politic în care extremismul de dreapta a luat amploare, filosoful Nae Ionescu îi scrie o prefață antisemită la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a lăsat-o intactă. (Ca o paranteză, acesta este pus pe lista cărților pe care îmi doresc să le citesc. Poate, revin aici cu impresii despre el.)
Moare într-un accident rutier la vârsta de numai 37 de ani, lovit de un camion, în 1945. (Nu am cum să nu fac aici o trimitere către romanul său celebru, Accidentul. Ironic, nu? Și puțin macabru, premonitoriu… Mai întâi am citit acest roman, apoi am aflat mai multe despre moartea autorului și recunosc că m-a cam luat puțin cu fiori pe șira spinării..).
Singur. Viața lui Mihail Sebastian, o carte despre memorie și fragilitate
Publicat în 2022, la Editura Humanitas, volumul „Singur. Viața lui Mihail Sebastian” semnat de Tatiana Niculescu oferă o perspectivă documentată și profund umană asupra unuia dintre cei mai iubiți scriitori interbelici români. Cartea nu e o biografie în sens academic, ci o reconstrucție a poveștii din spatele jurnalului.
Singur nu este o carte de istorie…
Tatiana Niculescu e cunoscută pentru scriitura sa aflată la granița dintre jurnalism și literatură. Autoarea abordează în Singur un anumit tip de dramă, nu spectaculoasă, ci mai degrabă interioară.
Ea își avertizează cititorii încă din prefață: „nu este o carte de istorie sau de critică literară”.
Volumul este rezultatul unei documentări consistente: arhive locale din Brăila, mărturii, scrisori, jurnale, articole din presa interbelică. Autoarea a declarat, într-un interviu pentru Cultura la dubă, că a lucrat aproape doi ani la carte, consultând documente din Arhivele Naționale și fonduri locale din Brăila, pentru a reconstitui contextul real al copilăriei și formării lui Sebastian.
Singur urmează o construcție cronologică, de la familia Hechter din Brăila – evrei asimilați cultural, dar marginalizați social – până la ultimii ani ai scriitorului, marcați de război, boală și dezamăgiri.
Deși nu lipsesc fragmentele emoționale, tonul general e echilibrat.
Titlul Singur nu este doar o alegere inspirată, ci o sinteză a destinului lui Mihail Sebastian.
Autoarea urmărește felul în care singurătatea devine un fir roșu în viața și opera sa – o singurătate socială (ca evreu într-o Românie antisemită), profesională (ca intelectual în conflict cu prietenii săi) și intimă (ca om incapabil de o stabilitate afectivă).
Cartea redă cu obiectivitate relațiile scriitorului cu:
– Nae Ionescu, profesorul care i-a fost mentor și care l-a trădat apoi;
– Mircea Eliade, prietenul care s-a rătăcit în fascinația Mișcării Legionare;
– Camil Petrescu, Cella Serghi și alții.
Pe lângă dimensiunea personală, Singur e și o carte despre România anilor ’30-’40, o perioadă în care intelectualii oscilau între fascinația pentru ideologii radicale și conștiința morală.
Autoarea arată cum autorul romanului De două mii de ani (1934) devine ținta unei campanii antisemite virulente chiar din partea foștilor prieteni și mentori. Aceasta menține o distanță etică, folosind faptele și citatele autentice pentru a contura un profil credibil, nu o legendă.
Criticul Iulia-Maria Ticărău remarcă în Revista Transilvania că:
Tatiana Niculescu construiește un portret în mișcare, atent la epocă și la fragilitatea individului prins între două lumi.
Cartea are meritul de a fi accesibilă și empatică, fără a sacrifica rigoarea. Este genul de volum care poate fi citit și de cei care n-au deschis niciodată jurnalul lui Sebastian, dar și de cei familiarizați cu contextul interbelic.
Un portret care rămâne
La final, Singur nu oferă răspunsuri, ci lasă loc pentru tăcere. Este o carte despre cum poți rămâne lucid într-o lume care te refuză. Despre cum un scriitor poate fi „singur” nu doar în sens biografic, ci și în posteritate – citit, dar rareori înțeles în complexitatea lui.
Pentru cititorul de azi, volumul Tatianei Niculescu e o invitație la redescoperire: dincolo de statutul de victimă sau erou, Mihail Sebastian rămâne un om care a continuat să scrie, să spere și să iubească, chiar și atunci când totul îi spunea că n-are rost.