Un an și o zi de Pascal Bruckner – Recenzie și imagini de la lansare

Din fericire, nu mi-a luat Un an și o zi să scriu această recenzie. :)) Doar câteva luni. Nu de alta, dar eu am obiceiul de a începe să citesc mai multe cărți în același timp. Am mereu câte 3-4 volume începute, asta fără să pun la socoteală poeziile sau eventualele răsfoieli. Așa că se întâmplă să las o carte pentru că m-a prins alta mai tare. Sau, pur și simplu, să tot încep câte o altă activitate, de orice natură ar fi ea.

Astăzi, am terminat de citit Un an și o zi și mi-am dorit să scriu acum, la cald. Altfel, vor veni alte impresii despre alte rânduri citite și-mi vor dilua ideile…

Cum a fost la lansarea romanului Un an și o zi de la Librăria Humanitas Cișmigiu

Am văzut evenimentul pe Facebook și nu mică mi-a fost mirarea atunci când am aflat că lansarea va avea loc în prezența autorului. Daaa! Pascal Bruckner a venit în București la Librăria Humanitas de la Cișmigiu pe 27 noiembrie 2019. Francezul are o relație specială cu țara noastră, având peste 20 de titluri traduse în limba română.

Unul dintre romanele mele preferate este Luni de fiere, pe care l-am citit în urmă cu mai mulți ani. De atunci însă, nu mi-a mai picat în mână un alt volum semnat de Bruckner. Așa că m-am bucurat enorm de această întâlnire, cu atât mai mult cu cât urma să obțin un autograf de la însuși autorul Lunilor de fiere. (Roman recomandat și primit de la draga mea Sorina, căreia îi mulțumesc și aici!)

S-au purtat diferite discuții cu privire la subiectul romanului și nu numai. S-a vorbit în franceză și, deși nu am avut căști (pentru a auzi traducerea), am putut înțelege câte ceva. Se pare că nu am făcut degeaba cei 10 de ani de franceză în școală. 😀

Mi-au rămas în minte pasiunea cu care se puneau întrebări și atmosfera densă ce umplea (și mai tare) încăperea librăriei. Scaunele erau toate ocupate, ba chiar s-a stat și în picioare. Dar nimeni nu s-a plâns. Până la urmă, aceasta ar putea fi singura (ultima?) ocazie de a-l întâlni pe Pascal Bruckner.

Aveți aici și înregistrarea întregului eveniment:

Un an și o zi, un roman despre un (anume) timp și un ceas, despre viața ciclică și puterea de adaptare

Înainte să vă spun ce părere am eu despre această carte, vă voi reda câteva cuvinte scrise pe coperta IV. Nu de alta, dar mi se pare că descrie pe scurt și la obiect cadrul și acțiunea.

Birourile de obiecte pierdute din Franța păstrează un an și o zi lucrurile care le sunt încredințate. Dar dacă ce ai pierdut e un an din viața ta, îl mai poți recupera vreodată?

Jezabel Thevenaz vrea să îndeplinească ultima dorință a tatălui său, rostită pe patul de moarte: să ducă un ceas conceput de el unui bun prieten din Montreal. Este vorba despre un mecanism unic, a cărui menire e cu totul alta decât să indice ora. În timp ce survolează Groenlanda, avionul lui Jezabel e prin într-o furtună cumplită și aterizează forțat pe un aeroport anonim din nordul Statelor Unite. Jezabel se adăpostește la Plazza, un hotel dărăpănat și labirintic, unde închiriază o cameră pentru o noapte.

Dar, când se trezește, începe coșmarul: află de la recepție că nu este cazată acolo de o zi, ci de… un an! Să fie oare o farsă sinistră?

Un an și o zi își proiectează cititorii într-un univers bizar și neliniștitor, făcându-i să se simtă la fel de dezorientați precum eroina romanului.

Ceea ce mi se pare demn de menționat este citatul de la început:

„Binele este un număr,

Răul este o eroare de calcul.” (Pseudo-Dionisie Areopagitul)

Cumva, toată acțiunea este presărată cu detalii absurde, cu ajutorul cărora autorul a construit o lume fără pretenții de SF. Am crezut tot ce mi-a povestit Bruckner atunci când a relatat aterizarea forțată a avionului. Dar m-a surprins cu discuții despre un ceas cu un sistem complex, orologiu creat de Nathan, tatăl lui Jezabel. Sau cu comportamentul unei anume pisici fantastice, Leibniz…

Este, într-adevăr, o carte-labirint, dar în care, deși nu ți se dezvăluie finalul, te ajută autorul cu drumul. Fără să bâjbâi. Scriitura lui Bruckner îmi oferă o stabilitate aparte, cu apanajul libertății de exprimare și presărată cu numeroase accente absurde. Pentru mine, acestea au făcut deliciul lecturii. Au fost exact ca bucățelele de ciocolată dintr-o brioșă.

Dacă ar fi să compar Un an și o zi și Luni de fiere, aș prefera-o pe cea de-a doua. Oricum, tocmai am comparat mere cu pere. E drept, ale aceluiași grădinar, dar pomi diferiți, lucru cert.

Așa cum a declarat și autorul, printre rândurile romanului Un an și o zi veți regăsi influențe de la cehul Kafka. Eu aș mai adăuga și un Ionesco pe ici, pe colo…

O recomand?

Da. De ce? Pentru toate cele enumerate mai sus. Mai mult decât atât, există o împletitură realizată cu o pană de scriitor extrem de fină. Literatură, ceva personaje fantastice, filosofie, experiență de viață, umor, subtilități…

Plus că mi s-a părut foarte ușor de citit. Mi-am și notat câteva pasaje extrem de interesante. Chiar dacă le-am scos din context, ele transmit o idee de sine stătătoare.

„Această metodă de evaluare îi obliga pe angajați să-și dubleze pasiunea cu care lucrau. Votarea se făcea pe rețelele sociale interne printr-un like. Acesta a fost un prim șoc pentru tânăra franțuzoaică. Și-apoi, fără niciun avertisment, Biroul lansă pe urmele sale o italiancă plină de nuri, Paola, cu obrajii catifelați, care era cu câțiva ani mai mare decât ea și care ardea etapele. Reușise să coboare din vârful turnului într-o lună, în timp ce Jazz făcuse asta în trei.”

„Aici se trăia în afara secolului, pe tărâmul opulenței. (…) Cei care locuiau aici erau mai degrabă slabi, pe când locatarii etajelor superioare erau corpolenți sau bine înveliți în straturi de grăsime. Obezitatea le era rezervată săracilor.

Și bineînțeles că nu puteam trece indiferentă pe lângă această descriere:

Ceea ce-i unește pe oameni și pe pisici, dincolo de mângâieri, este somnul. Oriunde ar fi, micile feline vă invită la moțăit, în căldura blănii lor mătăsoase. Să poți dormi alături, ore în șir, fără să te miști, este o formă de intimitate mai profundă decât limbajul sau decât jocurile. Leibniz și stăpâna sa erau două specii de uriași care închideau ochii în același timp.”

Alte câteva detalii „tehnice”:
– romanul este „citit” și de Radio Guerilla

– are 240 de pagini

– este tipărit la Editura Trei, anul apariției: 2019

– îl puteți cumpăra de aici (în acest moment, cartea este 17,5 ron, cu 50% reducere).

Sper să revin cât de curând cu dubla recenzie Luni de fiere… Au revoir! 😀

One Reply to “Un an și o zi de Pascal Bruckner – Recenzie și imagini de la lansare”

Tu ce zici despre asta?