De cele mai multe ori, în goana de zi cu zi, ne luăm cu altele și uităm să privim în jurul nostru. Visăm la depărtări însorite, la Everest sau scufundări în adâncuri, dar gândul ăsta ne fură din bucuria de a descoperi lucrurile și locurile aflate în imediata noastră apropiere. La fel se întâmplă și cu aceste case memoriale din București.
Aflată la doar câteva stații de RATB de mine, am vizitat casa memorială a lui Tudor Arghezi abia anul trecut, în primăvara lui 2017.
Tudor Arghezi, scriitor nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură
Tudor Arghezi este pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu și, așa cum a mărturisit însuși autorul, acesta provine de la Argesis, vechiul nume al Argeșului. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália), care ar fi, de fapt, adevărata sa mamă.
Debutează la numai 16 ani cu poezia Tatăl meu, în ziarul Liga Ortodoxă, condus de Al. Macedonski.
Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.
Tudor Arghezi – oscilări între diverse regimuri, 10 ani de recluziune şi respingere, compromis făcut cu autorităţile comuniste
Mai târziu, scrie articole împotriva unor tabere politice, iar timp de un an a fost închis la Văcărești, împreună cu alți 11 ziariști și scriitori (printre care și Ioan Slavici). Despre această perioadă de detenție a scris în volumul Flori de mucigai.
Abia în 1927 apare primul său volum de poezii (Cuvinte potrivite), iar un an mai târziu înființează ziarul Bilete de papagal, publicat în Potigraful Mărțișor, tipografie aflată în curtea casei sale de pe strada Mărțișor din București.
Cu aplecări spre Baudelaire și admirație pentru simbolism, Arghezi a debordat de originalitate în scrierile sale, dând naștere unei noi specii literare, tableta. Cele mai cunoscute poezii sunt, ironic, cele pentru copii (Zdreanță, Cântec de adormit Mitzura, Buruieni, Mărțișoare, Prisaca), deși opera sa cuprinde numeroase pamflete politice și articole polemice demne de denumirea „materie de predat în școlile de jurnalism (și nu numai)”. Cele mai însemnate titluri ale sale (în proză) sunt romanele Ochii Maicii Domnului și Cimitirul Buna-Vestire. În rândurile celui de-al doilea, Arghezi a parodiat viața monahală, de care nu se simțea deloc atras, deși a stat vreme de 4 ani la mănăstirea Cernica, unde a intrat la vârsta de 19 ani.
Mitzura şi Baruţu, copiii lui Arghezi cu Paraschiva
S-au cunoscut în 1910, dar Tudor Arghezi s-a însurat cu bucovineanca Paraschiva Burda șase ani mai târziu, pe 5 noiembrie 1916. Din povestea lor de dragoste s-au născut doi copii: Mitzura (Domnica) și Baruțu (Iosif).
Mitzura l-a adorat pe tatăl ei, iar acesta a iubit-o, la rândul său, nespus. De altfel, fetiţa îi ascuţea creioanele, şi, existând o legătură foarte strânsă între cei doi, în prezenţa ei Arghezi scria poezii. Şi astăzi, portretul Mitzurei, ochelarii poetului, creioanele se află încă pe masa de lucru a lui Arghezi de la Mărţisor.
(sursa)
Mitzura a respectat întocmai dorința tatălui său, aceea de a transforma a sa casă în muzeu memorial. Astăzi regăsim aceeași livadă, același drum spre casă, cușca lui Zdreanță, casa cu două etaje, dar și tipografia în care rulează imagini din arhiva publicațiilor înființate de Arghezi.
Mormântul celor doi soți constituie un loc de tăcere, unde să-ți tragi sufletul și să recitești versuri. Pe o băncuță am stat și eu și mă uitam la copiii târâți veniți să recite poezii la căpătâiul marelui Arghezi. Vorbe goale, spectacol de papagali.. Așa am fost toți, memorând versuri „pe dinafară”, atât de multe și atât de neînțelese, încât ajungem (unii) să respingem însăși ideea de poezie din viața noastră.. Dar poezia nu e aia.. De fapt, ce e?
Mărțișor, strada al cărei nume l-a cerut însuși Arghezi primăriei
Tudor Arghezi și-a construit casa pe Dealul Piscului, situat între Cimitirul Bellu și fosta Mănăstire Văcăreşti, devenită între timp închisoare. Astăzi, un punct de reper ar fi Piața Sudului, mergând spre Orășelul Copiilor.
Am mers pe lângă un teren cu pomi fructiferi și m-am minunat de oaza de verdeață ce se află la doar câteva străduțe distanță de Șos. Olteniței, foarte circulată de altfel.
Casa are două etaje, semn că acei 16 ani de construcție nu au fost în zadar (în final, au rezultat 18 camere plus anexe). Imediat lângă se află tipografia, pe care am vizitat-o la final. Este un loc must see, nu numai pentru curioși, ci și pentru jurnaliști în devenire sau studenți la litere. Găsești aici un studiu de caz stufos pentru un referat sau chiar o lucrare de licență.
În interior nu am avut voie să fotografiem, dar am preluat de pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române aceste imagini sugestive.
Zonei, mai exact străzii, i-a fost atribuit numele de Mărțișor de către Tudor Arghezi datorită obiceiului locuitorilor de a agăța în copaci, primăvara, șnururi alb-roșii de mărțișor. Însuși autorul a insistat pe lângă autoritățile vremii să modernizeze zona cu apă, canalizare și curent electric, inițial fiind doar un teren noroios și pustiu.
Puteți merge oricând, de marți până duminică (luni este închis), între 10:00 – 18:00 (01 martie – 31 octombrie) și 09:00 – 17.00 (01 noiembrie – 28/29 februarie). Biletul costă 4 lei (preț întreg), iar pensionarii și elevii sau reducere de 50%.
Amintiri cu Tudor Arghezi..
Mi se pare un lucru extraordinar că avem și înregistrări audio-video cu Tudor Arghezi sau alți câțiva autori români (Marin Sorescu, Nichita Stănescu, George Bacovia, Marin Preda). Vă las cu ele..