Se poARTĂ interviul! Teodora Gheorghe: „Ȋmi place să îi fac pe ceilalţi să viseze…”

Astăzi vă invit să facem împreună o călătorie în lumea misterioasă a unei tinere scriitoare. I-am adresat câteva întrebări Teodorei Gheorghe.

Bună, Teodora! Îți mulțumesc că ai acceptat invitația de a le vorbi cititorilor mei despre tine. Cine este Teodora Gheorghe?

Bună! Ȋţi mulţumesc şi eu pentru invitaţie. O, ce întrebare interesantă. O să încerc să fiu cât mai concisă şi să evit tentaţia unui răspuns filozofic. Sunt o visătoare care adoră să scrie încă din copilărie (pe la 8 ani am scris prima poezie).

Ȋmi doresc şi sper ca prin ceea ce creez să adaug nuanţe inedite lumii în care mă regăsesc. Ȋmi place să îi fac pe ceilalţi să viseze, să îşi lase imaginaţia să plutească dincolo de îngrădirile realităţii. De aceea, în general ceea ce scriu are o tentă fantasy, suprarealistă; jonglez cu realismul magic şi uneori mai strecor câteva picături de gotic, dar şi o doză de umor. Se întâmplă să mai pictez sau să desenez, un hobby tot de prin fragedă pruncie.

Ȋmi place să cânt, deşi încă nu mi-am făcut curaj să fac asta mai des în public, fiind destul de emotivă de fel. Mă atrag lucrurile neobişnuite, misterele (eu însămi fiind unul, hehe), astrologia, spiritualitatea, limbile străine şi provocările pe care se pare că mi le aşez în cale destul de des, dar care mă ajută să îmi descopăr puterea interioară.

Acum, să extragem esența. Cum te-ai descrie în numai trei cuvinte?

A, aici mergea treaba cu „o să fiu concisă”. :)) Mi-a fost mereu greu să nu mă lungesc. Doar trei cuvinte? Hai să zic emoţie, creativitate şi profunzime.

De ce „fata din lună”?

M-a fascinat de când mă ştiu luna. Ȋn copilărie visam că zbor până la ea şi dau peste o lume de-a dreptul magică; ea mă inspira să scriu povestioare. Ȋn astrologia europeană este planeta care îmi guvernează zodia, poate şi asta se adaugă la motivele pentru care sunt îndrăgostită de acest astru.

Luna e paradoxală, mă regăsesc în „felul ei de a fi”: lumină şi întuneric, enigmă şi răspuns, romantism şi singurătate, linişte şi teamă deopotrivă. Mi-am amintit de un citat din  Khalil  Gibran care îmi place mult: Cu toţii suntem ca luna strălucitoare, avem totuşi partea noastră întunecată.

Ne poți vorbi despre activitatea ta scriitoricească? Am văzut că, de-a lungul timpului, ai publicat două volume, unul chiar de curând – prima lansare a avut loc pe 3 iunie a.c. şi o a doua lansare, pe 1 noiembrie. Mi-aș dori să aflu mai multe despre ele.

Da, aşa este, două cărţi au văzut până acum lumina tiparului. Prima a fost volumul de poezii „Moartea era un iepure şchiop” apărut la editura Karth în 2013. Pot spune că volumul se datorează în mare parte faptului că am câştigat premiul „Best Of” cu un an înainte, la concursul naţional Incubatorul de condeie. Asta mi-a dat avânt să îmi strâng poeziile scrise de-a lungul anilor şi să mai adaug unele noi. Sunt poezii care vorbesc mai mult sau mai puţin despre moarte, dar într-o manieră ludică. M-am jucat cu mai multe stiluri şi idei. Absurdul prezent în unele textele au fost asemănat cu universul lui Alice în Ţara Minunilor. Volumul, care a fost nominalizat la „Premiile Naționale Mircea Ivănescu”, se găseşte pe site-ul editurii Herg Benet, dar şi pe elefant şi pe carturesti.ro.

I-a urmat volumul de povestiri „Ȋntâmplări despre niciodată -7 poveşti neobişnuite despre singurătate” publicat la editura Eikon anul acesta. Este o carte foarte dragă mie, având în vedere că povestirea care dă titlul volumului este inspirată de o întâmplare reală din viaţa mea de adolescentă (rămâne la latitudinea cititorului să îşi imagineze ce şi cum). Cartea se găseşte, din câte ştiu, pe site-ul editurii, pe Libris si pe carturesti.ro.

Pe lângă acestea, activitatea mea scriitoricească mai include poezii şi povestiri apărute în mai multe reviste şi antologii, dar şi pe diferite site-uri culturale. În timpul masteratului am fost redactor-colaborator la revistele culturale „Orizontul Cultural Contemporan” şi „Timpul”. Debutul în proză s-a petrecut în revista online Gazeta SF. Mai am texte publicate în EgoPhobia, Revista de suspans, Revista de povestiri, SemneBune. Povestirea „Ultimul zbor” a fost inclusă în antologia Best of Mystery and Horror Revista de suspans, apărută la editura Herg Benet.

Ȋn urma participării la Festivalul Internaţional de poezie şi proză scurtă „Vis de toamnă”, ediţia 2016, două dintre poeziile mele au fost incluse în antologia concursului. Recent a fost lansată antologia Centenarium String (editura Tornada), unde am, de asemenea, o povestire. Ȋn timpul colaborării cu Ziarul Metropolis în calitate de redactor, am scris cronici de teatru, film, eveniment, recenzii de cărţi şi interviuri.

Cu ce te ocupi în prezent?

Ȋn prezent m-am apucat de un roman, însă deocamdată nu voi divulga prea multe despre el. Am terminat recent un volum de poezii ilustrate de o bună prietenă de-ale mele şi care sper să apară în anul care vine.

Cu ce își ocupă Teodora Gheorghe timpul liber?

Filme, citit, visat, astre, desen, pictură şi despicatul firului în 16.

Spune-mi, te rog, un singur volum ce te-a marcat (poezie sau proză) și un singur film pe care l-ai recomanda oricui, oricând. Bineînțeles, poți motiva alegerile.

Unul singur? Fie! :)) Volumul de nuvele „Secret arzător” de Stefan Zweig, pe care l-am citit de 3 ori. Zweig este un scriitor genial. Reuşeşte să pătrundă în ungherele cele mai nebănuite ale minţii personajelor sale, scoţând la iveală obsesii, temeri şi un nesfârşit chin existenţial, toate însă de o frumuseţe magnetică. Este un foarte fin psiholog şi cunoaşte sufletul femeii mai bine ca mulţi alţi scriitori, îndrăznesc să spun.

Fiind o mare cinefilă, mi-e foarte greu să aleg. Hai să aleg un film pe care nu l-aş recomanda chiar oricui, ci romanticilor – minunatul „Undeva, cândva” (1980), despre întoarcerea în timp a dramaturgului Richard Collier pentru a o întâlni pe Ea, actriţa celebră Elise McKenna.

Privind boltit peste ani, vei rămâne „fata din lună”? Sau, odată cu trecerea timpului, crezi că te vei putea privi și dintr-o perspectivă mai… „pământeană”?

Cred că voi rămâne mereu o fată din lună care coboară din când în când pe pământ.

Fotografie realizată de Anna Lixandru

Ce planuri ai pentru viitor? Atât pe termen scurt, dar și pentru următorii ani.

Pe unul l-am menţionat deja, este vorba de volumul de poezie. Eu sper ca şi romanul la care lucrez să devină realitate într-o bună zi. Nu exclud nici o carte pentru copii şi un roman fantasy. Viitorul mă cam sperie, tocmai de asta tind să îmi fac prea multe planuri uneori. Mi-am propus să trăiesc mai mult şi să planific mai puţin, dar scrisul va ocupa cu siguranţă un loc foarte important în viaţa mea.

Unde îți putem urmări activitatea (online și/sau offline)?

De principiu, puteţi afla/citi ce mai scriu pe pagina mea de Facebook Fata din lună şi pe blogul meu http://fatadinluna22.blogspot.com/.

Întrebarea mea de încheiere: ce ai fi vrut să te întreb, dar nu am reușit? 😀

Chiar mi-au plăcut întrebările tale. Ai reuşit să surprinzi esenţialul, ceea ce sper să fi făcut şi eu. Dacă ar mai fi fost şi alte întrebări, mă tem că interviul s-ar fi transformat într-un roman fluviu.

Mulțumesc!

POEZIA PE CARE N-O ȘTIA NIMENI… (Teodora Gheorghe)

Am o poezie în buzunar
nu ştiu cine mi-a strecurat-o
când nu eram atentă
cine-a abandonat-o
e deja ponosită, respiră greu,
are silabele încărunţite
îi cad litere boţite.
Mă plimb cu ea de colo-colo
ca şi când ar fi crescut din mine
babă, babă, dar se ţine;
caut pe cineva să i-o dau.
Nu vreţi o poezie blândă şi timidă?
îl întreb pe un moşneag
n-am nevoie, am sacoşa plină
zice el şi-mi arată o ceapă degerată
şi-o sfeclă murată.
Am o poezie veche într-un buzunar
şi nu ştiu cui s-o dau
doamnă, n-aţi vrea un poem
curat, suav şi dantelat
pe deasupra şi rimat?
Dar femeia are un poem
agăţat de -o ureche, boem
îl aude neîncetat
s-a săturat
de versuri înşelătoare.
Nimeni, nimeni nu se-arată
să-mi adopte poezia
poezia minunată
dintr-un buzunar de toamnă.
Într-o seară o găsesc
mai mult moartă decât vie
se scria singură pe hârtie
se lăsa ca testament.
Am luat-o şi-am îngropat-o
în cimitirul cărţilor uitate
la periferia oraşului
i-am aşezat pe sicriu două nestemate
ochii mei
s-o citească mereu, doar ei.

Tu ce zici despre asta?