PR Forum 2019, două zile cu dezbateri active despre comunicare

Odată cu trecerea anilor şi evoluţia mijloacelor tehnologice, comunicarea a devenit un domeniu aflat într-o permanentă schimbare. De aceea, dacă eşti specialist în comunicare şi relaţii publice, eşti influencer sau om de marketing, atunci trebuie să ştii că, pe 28 şi 29 martie, are loc conferinţa PR Forum 2019 la JW Marriott Grand Hotel din Bucureşti.

De ce să participi la PR Forum?

Aflat deja la cea de-a 13-a ediţie, PR Forum îşi propune să adune laolaltă specialişti în comunicare pentru a afla care sunt acele elemente cheie ce transformă o campanie obişnuită într-una de succes. În plus, aşa cum ne aşteptam cu toţii de la un astfel de eveniment anual, cei prezenţi vor putea afla detalii din culisele unor astfel de campanii, dar mai ales tendinţele din domeniu.

Dintre motivele pentru care îţi recomand să participi la PR Forum, voi enumera mai jos doar câteva:

  • Dintre toate, cel mai important aspect este acela în care prezenţa la eveniment îţi garantează accesul la informaţii practice şi studii de caz. Pentru că, nu-i aşa, la teorie ne pricepem toţi.
  • Pe 29 martie, în cea de-a doua zi a evenimentului, vor fi organizate 4 seminarii ce te vor ajuta în a găsi soluţii cât mai practice pentru provocările majore din comunicare. Toate astea într-un timp foarte scurt (pentru un volum atât de mare şi preţios de informaţii).
  • Organizatorii şi-au propus să te implice într-un mod activ şi te invită să participi la dezbatere, să interacţionezi cu vorbitorii şi chiar să le împărtăşeşti celorlalţi din experienţele tale.
  • Pentru că nu puteam vorbi despre o strategie de comunicare fără să amintim de social media, Lidl, Samsung şi KFC vin să povestească despre depăşirea unor situaţii de criză mai mult sau mai puţin aşteptate.
  • Dacă tot suntem la capitolul invitaţilor de anul acesta, o prezenţă deosebit de importantă este cea a lui Fran Cavanagh (Head of Research & Analytics, Ketchum London). De asemenea, cu o experienţă internaţională de peste 20 de ani în vânzări şi marketing alături de Unilever, james Simmons vine să vorbească din perspectiva CEO-ului asupra comunicării şi mediului de business local.
  • Networking. Şi nu e nevoie să insist. ^_^

Eu aş fi participat cu mare interes şi cu maximă implicare, dar voi fi în Arad în această perioadă. 😀 Dar tu încă te mai poţi înscrie aici.

Tu ce zici despre asta?