Octavian Goga, poetul pătimirii noastre, și căsuța sa memorială din Rășinari, jud. Sibiu

Am avut marea bucurie, vara trecută, să vizitez satul Rășinari, localitate de al cărei nume se leagă strâns două mari personalități ale literaturii române: Emil Cioran și Octavian Goga.

Data de naștere a lui Octavian Goga

În legătură cu aceasta, am găsit 3 variante: wikipedia zice 1 aprilie (o fi păcăleală?). Un alt site (enciclopediaromaniei.ro) spune că ar fi 21 martie (hi, hi). Dar pe casa memorială a autorului stă o plăcuță pe care scrie așa:

Casa în care s-a născut
la 20 martie 1881
Octavian Goga,
poetul pătimirii noastre.

Despre Goga știm (prea) puține din școală. Cum se întâmplă, de altfel, cu mai toți autorii prezenți în manualele școlare, îndesați în capul copiilor sub forma unor termeni cu care (așa cum am mai spus) nu sunt de acord – prea greoi, neologisme din plin, comentarii pe care să le învețe pe dinafară. În legătură cu aducerea la zi a prezentării autorilor români publicului, trebuie să spun că Muzeul Național al Literaturii Române face o treabă extraordinară. Dar despre asta, într-un articol viitor.

Cel mai ușor mod de a reține ideile unui text (pentru mine, cel puțin) este acela în care le redau sub formă de listă cu bulbi. Așadar:

Câteva idei despre cel ce a fost Octavian Goga
  • Octavian Goga a fost prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938.
  • S-a căsătorit la vârsta de 25 de ani cu Hortensia Cozma, fiica unuia dintre cei mai înstăriți români din Transilvania (politician și bancher). Divorțează după 15 ani, atunci când se îndrăgostește de cântăreața Veturia Triteanu. (Veturia? Ce nume mai e și ăsta?)
  • A publicat pentru prima dată când nu împlinise încă 17 ani. Poezia apare în ziarul Tribuna (Sibiu) și este semnată Tavi.
  • Cele mai multe poezii (datorită cărora va fi recunoscut ca un talent literar autentic) vor fi publicate în revista Luceafărul, înființată de studenții români din Budapesta, fiind considerată o publicație pentru cultura națională și unitatea politică a românilor din Transilvania.
  • A fost întemnițat la Seghedin de către autoritățile ungare, din cauza opțiunilor sale politice.
  • La două zile după ce suferă un accident vascular cerebral (în timp ce se afla în grădina conacului său de la Ciucea), Octavian Goga se stinge la vârsta de 57 ani, pe 7 mai 1938.
  • Inițial, a fost înmormântat în cimitirul Bellu din capitală, dar este reînhumat în parcul castelului său din Ciucea, jud. Cluj, după propria-i dorință.
Casa memorială Octavian Goga

Situate foarte aproape una de cealaltă, casele memoriale Emil Cioran și Octavian Goga diferă foarte mult. Prin mărime, în primul rând. În timp ce casa lui Cioran este un adevărat conac, locuința lui Goga este mai modestă, modelul țărănesc transilvănean.

Nu am putut vizita interiorul, dar mi-am putut face o idee analizând turul virtual de aici.

Octavian Goga, poetul pătimirii noastre

Dincolo de activitatea intensă desfășurată ca gazetar al revistei Țara noastră, Octavian Goga a lăsat urmașilor numeroase poezii despre Ardeal și nu numai. A descris în nenumărate versuri viața țăranului transilvănean, fiind un fel de Marin Preda al țării de dincolo de Carpați.

Străinul (Ne cheamă pământul – 1909)

Era duminică-ntr-amiază,
Noi stam pe prispă strânşi în sfat,
Când s-a ivit pe drumul ţării
Un om la marginea de sat.
Din pulberea învolburată
Abia puteai să-l desluşeşti –
Cu paşii largi grăbindu-şi mersul,
Venea în hainele-i nemţeşti…

La cruce,-n deal, noi îl văzurăm
Cum s-a oprit deodată-n pas
Şi s-a-nchinat adânc drumeţul
Când a făcut în drum popas.
Privea-ndelung, ca dus pe gânduri,
La zidul zugrăvit cu sfinţi.
Şi sta cu capul gol străinul
În ploaia razelor fierbinţi.

Când s-a pornit încet la vale,
Noi ne uitam de la zăplaz,
Şi nu ştiu, ni s-a părut nouă,
Dar avea lacrimi pe obraz.
Când ne-a ajuns, a dat bineţe,
Cu glas domol, şi-apoi a stat
Şi ne-a-ntrebat de sănătate
Şi de nevoile din sat.

Ne-a zis c-ar vrea la sfânta slujbă
Să vie-alăturea cu noi,
Şi s-a uitat cu-atâta jale
Când a trecut un car cu boi.
Iar la vecernie drumeţul
Stătea cucernic şi supus,
Şi-a sărutat duios icoana
Cu răstignirea lui Isus.

Când a plecat, ne-a spus poveţe
Cu grai înduioşat şi blând,
Şi ne-ncălzea atâta-n suflet,
Că lăcrimam toţi ascultând.
Spunea că nu-i păcat mai mare
Decât să-ţi lepezi legea ta
Şi, vezi, îi tremura cuvântul
Pe buze, când ne cuvânta!

Apoi s-a dus… Ne era jale
Când s-a pornit la drum, pe grui…
Dar uite,-n ţintirim, pe noapte,
Spun că văzură umbra lui.
De-atunci tot despre el ni-e vorba
Şi-atât am vrea cu toţi să ştim:
Anume lângă care cruce
A-ngenuncheat în ţintirim…

Dacă aveți drum prin Sibiu, includeți în traseul vostru turistic și aceste case memoriale. Merită*.

*tocmai din acest motiv, astăzi am inaugurat o nouă categorie pe blog, Case memoriale. La mai multe! 🙂

Tu ce zici despre asta?