În sfârșit, am deosebita plăcere să deschid astăzi seria articolelor despre „Infotrip Arad 2019”, turul tematic organizat de CNIPT Arad (Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad), cu ajutorul Consiliului Județean Arad. M-am bucurat foarte mult de faptul că am avut ocazia de a trăi această experiență – un infotrip la care au participat bloggeri, ghizi și proprietari de agenții de turism din mai multe zone ale țării (București, Brașov, Constanța, Piatra Neamț și altele). Așadar, astăzi vom călători printre dulciurile de altădată, într-un loc unic în țară: Muzeul Cofetăriei.
Muzeul Cofetăriei, singurul muzeu de acest fel din România, se află în Arad
În penultima zi a lunii martie, undeva pe la ora amiezii, am ajuns pe strada Nicolaus Lenau (în cartierul Sânnicolau Mic din Arad), în căutarea casei cu numărul 3. Acolo ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze domnul Ioan Gui, un cofetar arădean în vârstă de, ei bine, 80 de ani. Dumnealui este atât de pasionat de meseria lui, practicată timp de 42 de ani, încât și-a amenajat un muzeu al cofetăriei în două încăperi din propria locuință.
Inaugurat în 2006, Muzeul Cofetăriei adăpostește nu mai puțin de 360 de exponate, fiind amenajat în amintirea marilor meșteri cofetari ai Aradului din perioada interbelică.
În prima încăpere…
…am descoperit o măsuță de cofetărie, acoperită cu marmură verde, dar atracția acestei camere este, de departe, vitrina plină cu „minuni”. Adică formele pentru ciocolată, chec sau dulciuri din zahăr ars. 😀 Prăjiturile prindeau contur în mâinile cofetarilor cu ajutorul acestor mici ustensile.
Tot aici regăsim și o mașină de măcinat mac, ce datează din perioada anilor ‘20 și provine din atelierul de cofetărie al lui Francisc Wild, situat pe bulevardul Regele Ferdinand, numărul 9. Deși mi-aș fi imaginat-o în dimensiuni mult mai reduse, aceasta ocupă un spațiu important în mica încăpere.

Apoi, plimbându-ne cu ajutorul imaginației și al fotografiilor ce stau nostalgice pe pereții albi ai muzeului, îi descoperim pe cei 17 maeștri cofetari ai Aradului interbelic: Konizdofler, Drifi, Suciu, Malka, Klementz, Râmniceanu, Orban şi alții.
Tot printre aceste imagini putem vedea și cea mai veche cofetărie din Arad sau expoziții de artă culinară, dar și medalii, diplome sau cărţi şi caiete vechi cu reţete de prăjituri şi bomboane. Nu vă ilustrez chiar tot, vă las și vouă bucuria descoperirii. 😀
Povestea unei caricaturi și a concurenței dintre cofetari…
De asemenea, una dintre imaginile ce mi-au atras atenția a fost această caricatură ce-i înfățișează pe Orban și Malka într-o dispută a supremației asupra titlului de „cel mai bun cofetar din Arad”. Orban, cu un tort în mână, parcă i-ar transmite celuilalt că îi este superior, chiar dacă nu beneficiază de avantajul unei locații centrale (Malka deținea o cofetărie vizavi de primărie). Ca principal argument, Orban se folosea de obținerea unei medalii de argint la un concurs național desfășurat la București în anul 1934.
În cea de-a doua încăpere…
…privirea îți este furată din prima clipă de o mașină manuală de făcut înghețată.
Gheața folosită în pregătirea înghețatei era adusă iarna din râu și depozitată în pivnițele atelierelor. Ehe, dragii taichii, ce vremuri… Asta da adevărată însușire bio a unor ingrediente, nu?
Bineînțeles că, pe lângă mașina de înghețată, am mai descoperit și mașina în care se făceau dropsurile, dar și cea în care se franjura la capete hârtia aceea de împachetat „bomboanele de pom”, cum le știm toți din copilărie.
Pentru vremea aceea, dotarea tehnică a cofetăriei arădene se ridica la nivel european, datorită prezenței unui motor electric în atelier, motor ce alimenta mai multe mașinării. Cum ar fi, de exemplu, această mașină de făcut zahăr farin, fabricată la Dresda.

Aceasta ajută la crearea de foi laminate de ciocolată sau marțipan. Modelele pentru marțipan stau la loc de cinste într-o vitrină ordonată, alături de negativele pentru ciocolată.
Atunci când pășești în aceste cămăruțe, simți pasiunea, munca, atența la detalii, răbdarea și dedicarea. Timp de 35 de ani, un om, un simplu om a reușit să adune la un loc ceea ce putem numi „dotarea tehnică a unui laborator de cofetărie din perioada interbelică”. Vă dați seama cât de prețioase sunt aceste lucruri? Nu, nu îmi doresc să ne uităm trecutul, ci doar să ne mai uităm din când în când într-acolo, sigur vom avea ce învăța…

Muzeul Cofetăriei, un „must see”, la fel ca și orașul Arad.
Nu aveam idee că la Arad voi găsi un astfel de muzeu, cum nu știam că Muzeul Cofetăriei este singurul din țară. Aceasta este încă un plus pe lista argumentelor pentru care Aradul ar trebui să se afle pe lista orașelor pe care este musai să le vizitați măcar o dată în viață. Dacă aveți drum în zonă, vă recomand să faceți o vizită și domnului Ioan Gui, acest om cu o fire caldă, ospitalieră, ce se bucură nespus atunci când cineva îi calcă pragul. Ca (aproape) orice arădean, de altfel. ^_^
2 Replies to “O călătorie printre dulciurile de altădată – La Arad se află Muzeul Cofetăriei, un loc unic în țară!”