Mo (2019) – un tablou clinic pictat de Radu Dragomir în culorile angoaselor cu iz bucureștean

Prezent şi la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania), Mo (2019) este un film ce-ți va rămâne în minte după ce pleci din sala de cinema.

În câteva cuvinte, sinopsisul ar suna cam aşa:

Mo şi prietena ei sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. După ce îl roagă să mai dea o data examenul, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neaşteptat. Totul pare o glumă, până când Mo îşi pierde controlul.

Într-adevăr, acest fragment este de ajuns, bine scris cât să-ţi stârnească interesul. Dar mi se pare că spune puţin. MO este mai mult de atât. Este o cronică în mișcare a vieţii studenţeşti în vremurile noastre, dar şi un tablou clinic al temerilor, angoaselor, problemelor cu care ne confruntăm toţi la un moment dat.

Mo nu este doar despre studenta Monica şi colega ei, prinse copiind. Este despre caractere, personalităţi şi frânturi dintr-o poveste de viaţă.

Regizorul Radu Dragomir, soţul Danei Rogoz, surprinde extrem de bine reacţii, grimase, zâmbete, priviri. Înţelegi la fel de mult, poate chiar mai mult, dintr-o tresărire decât printr-o replică.

Există scene în care am strâns din pumni, altele care mi-au smuls un ha, ha în toată regula. Mi-a plăcut Dana Rogoz în acest rol, aşa cum am apreciat rolul important al Verei (interpretat de Mădălina Craiu). Aceasta din urmă a fost stâlpul de rezistenţă al Monicăi, a fost pânza albă pe care Dana Rogoz a putut picta unul dintre rolurile ce-i va aduce simpatia multora, cu siguranţă. S-au completat frumos, într-o simbioză din care am câştigat mai ales noi, cei din public.

Răzvan Vasilescu a întregit trioul principal al filmului, reuşind să intre perfect în pielea profesorului atotputernic, ce abuzează de statutul său şi încearcă să profite de pe urma acestuia.

„Ideea acestui film mi-a venit după ce am văzut o știre la TV cu o studentă de la Cluj, care își filmase pe ascuns profesorul în camera lui de cămin, în timp ce acesta îi cerea să întrețină relații sexuale în schimbul promovării examenului, la care o picase timp de 3 ani la rând.” (Radu Dragomir)

Vă recomand să mergeţi de vineri, 4 octombrie, la cinema şi să-l vedeţi.

Merită să investiţi cele 76 de minute într-o producţie cinematografică românească foarte bine primită atât de public, cât şi de către presă şi critici de specialitate.

Debut regizoral al lui Radu Dragomir, „Mo” a fost selectat în competiția oficială de la Sarajevo, iar în România a rulat în avanpremieră la TIFF.

În România este distribuit de Bad Unicorn și este o producție Scharf Film.

Vizionare plăcută! 😀

Tu ce zici despre asta?