Despre vindecare prin iubire – „Jurnalul Aurorei Serafim” de Sidonia Drăgușanu

Încă de când eram pe băncile școlii mă întrebam de ce, în afară de Elena Farago și Ana Blandiana, nu studiem și opera unor femei, a unor scriitoare. De fiecare dată, în programa școlară era vorba despre un autor (clasic, interbelic, optzecist sau din orice altă perioadă), dar (aproape) niciodată despre o autoare. Îmi era greu să cred că femeile nu au fost cuprinse și ele de inspirație și că nu au avut acest avânt al scrisului.

Mai târziu, în cadrul unui curs de Publicații feministe (în timpul facultății), aveam să descopăr mai multe nume marcante ale femeilor despre care ar trebui să vorbim și în zilele noastre, chiar de ele au trăit în epoci despre care citim doar în cărți. Astăzi, mi-am propus să vă aduc în atenție o autoare ce a fost menționată chiar și în Istoria literaturii române de către George Călinescu, dar peste care s-a așternut un văl al uitării…

Sidonia Drăgușanu, femeia de carieră într-o lume a femeii la cratiță

Într-o vreme, cochetam și eu cu ideea de feminism, dar nu cel urât, în care femeile își pierd rolul de femei și încearcă din răsputeri să le fie egali bărbaților, cu orice preț. Mi se pare că tocmai lupta asta pentru a demonstra ceva (pe care ar trebui să-l considerăm „de la natură”, nu ceva obținut) m-a ținut departe de a mă proclama și eu ca fiind feministă.

Militez pentru egalitate, mă bucur că avem drept la vot :)), consider că discriminarea de gen nu are ce căuta în societatea anului 2019, dar asta nu mă determină la o încrâncenare într-o luptă pe care ar trebui să o rezumăm la „administrarea” relațiilor așa cum credem noi de cuviință. Unele femei încă sunt de părere că bărbatul are drepturi mai multe decât o soție doar pentru că e… bărbat, așa cum unii masculi continuă să fie misogini, cu toată educația primită de la părinți (mame, mai ales) și cu toată informația care tot circulă pe internet în zilele noastre. Dacă, într-un final, persoana în cauză este mulțumită și fericită(?), atunci de ce am interveni? Dacă asta ajunge să ne afecteze și pe noi, atunci treaba nu mai stă la fel. În fine. Discuția e mult mai amplă și nu face (neapărat) subiectul articolului. 😀

Ideea era că, într-o lume dominată incontestabil de bărbați, Sidonia Drăgușanu a reușit să-și construiască o carieră de succes. Jurnalistă cu renume (redactor la revista „Femeia și căminul”, „Femeia”, „România Liberă”, realizatoare a unei rubrici în cadrul TVR), dar și scriitoare pasionată (nuvele, romane, teatru, cărți pentru copii), Sidonia era o feministă convinsă, o… „femeie la carte”. 😀

În perioada despre care vorbim, femeile erau la începutul unei emancipări, al unui libertinaj exersat, timp despre care Eugen Ionescu, citat de Hyperliteratura, spunea că:

Nu mai avem deci scriitori tineri, dar avem fete, numai fete, şcoli de fete, interioritate de fete, fete amoroase, fete studente. Înainte, fetelor! Să faceţi cultură şi bucătărie! Şi iată bucătăria devenită salon cultural: Erastia Peretz, Anişoara Odeanu, Lucia Demetrius, Yvonne Rossignon, Sidonia Drăguşanu, Marta Rădulescu, Coca Farago, Elena Eftimiu etc. etc.

Am citit de curând Jurnalul Aurorei Serafim, romanul publicat de Sidonia Drăgușanu în 1957, și am zis că e musai să vă povestesc despre el.

Jurnalul Aurorei Serafim de Sidonia Drăgușanu, un portret, o frescă socială, o poveste de viață

Firul narativ este construit (firește) sub formă de însemnări în jurnalul Aurorei Serafim, o femeie singură în vârstă de 25 de ani. Cu o poveste tristă a copilăriei și adolescenței, Aura devine un adult retras, sceptic, ce își refuză fericirea proprie și încearcă să umple golul din viața ei având grijă de copiii altora (este educatoare la o grădiniță din București).

Romanul începe cu întâlnirea dintre ea și inginerul Runcan, rămas văduv cu doi copii. Din dialogul celor doi și întâlnirile ulterioare, îți dai seama că între ei s-ar putea înfiripa ceva la un moment dat, dar Aurora nu depășise încă eșecul relației cu Ștefan, primul iubit.

Un personaj pe care l-am antipatizat din prima a fost Lavinia, prietena Aurei, cea care, la un moment dat, îi „fură” iubitul. Am asistat la câteva situații și convorbiri între cele două, fiind în imposibilitatea de a mă manifesta. Am simțit să iau apărarea, am fost contrariată, m-a mișcat. Și mi-a plăcut.

Încă un plus al construcției romanului a fost acela că, la final, Aurora Serafim îi scrie o scrisoare unui coleg de la grădiniță (medicul instituției unde lucrau), în care îi povestește copilăria și patimile tinereții peste și prin care a fost nevoită să treacă. Acest „capitol” a făcut lumină în căpușorul meu și a așezat piesele de puzzle la locul lor. Am înțeles atunci „felul de a fi” al personajului principal.

Mă gândeam că nici numele de familie nu a fost ales întâmplător. Aurora Serafim era blândă, calmă, răbdătoare. Romanul este unul cu accente psihologice, autoarea reușind să creioneze, cu o pană extrem de fină, zbuciumul interior, gândurile și trăirile unui personaj feminin în care ne putem regăsi fiecare dintre noi, la un moment dat al vieții. Tot din sfera psihologiei provin și descrierile unor anume tehnici de „parenting”.

Am îndoit colțurile unor pagini de unde am considerat că merită scos un citat. Iată două dintre ele:

Grija aceasta pe care o port Ninei (o fetiță de la grădiniță, cu o situație mai… specială) nu mă apasă ca o povară, dimpotrivă, o descopăr îmbogățindu-mi viața ca și când mi-ar fi fost necesară. Eu în fond sunt un om singur, „fără bagaje”, n-am pe nimeni și nimeni nu mă are pe mine cu resursele mele de dragoste și devotament care rămân doar parțial folosite. Să-ți porți numai ție de grijă e prea puțin și prea mărunt. E, firește, o răspundere din cele mai mari, cea față de tine însuți, dar nu îți poate ajunge ca să te și împlinească. Nu poți trăi numai pentru tine. Ca să fii bine ancorat în viață trebuie să ai îndatoriri depline și de toate felurile față de un altul sau față de alții. E ceea ce te susține și nu-ți dă voie să slăbești puterile, să dezertezi.

Jurnalul Aurorei ne oferă un final neașteptat, ce lasă loc unor controverse. De ce a ales așa? De ce a evitat să intre în povestea celui dintâi om? Fiecare este liber să interpreteze după bunul plac sau după propriile-i convingeri.

Mi-a plăcut scriitura, m-a atras subiectul (eu fiind oricum o împătimită a stilului jurnal), iar următoarea carte pe care o voi citi este semnată tot de Sidonia Drăgușanu – Doamna cu ochelari negri. #brb :))