Conferința Targetare și campanii eficiente. Discuții offline despre online

De când mă știu, am considerat că învățarea continuă este cheia succesului. Chiar dacă ești un profesionist și stăpânești bine domeniul în care activezi, nu trebuie să-ți piară setea de cunoaștere și dorința de perfecționare. Iar atunci când vine vorba despre online, un tărâm aflat într-o continuă schimbare, lucrurile sunt și mai clare: trebuie să fii la zi cu orice se întâmplă prin www.

Conferința Targetare și campanii eficiente

Pe 8 noiembrie 2018, între orele 9:30 – 15:00, avea loc conferința Targetare și campanii eficiente, unde se vor purta discuții în offline despre marketing online, PR și advertising. Organizatorii (PR2Advertising) și-au propus să ne ofere informații utile și relevante pentru promovarea unui business.

3 noiembrie 2015 – O altă ediție a conferinței „Targetare și campanii eficiente”

În cadrul celei de-a IV-a ediții a acestei conferințe, vor fi prezentate (și dezbătute) subiecte precum:

Normele GDPR și schimbările pe care le implică acestea în ceea ce privește promovarea.

Promovarea unei afaceri – vom afla informații de la speakeri ce activează în marketing online, relații publice și publicitate.

Cele mai noi modalități de creștere și promovare a unui brand / business.

Tendințe în marketingul online în 2019.

Pregătirea strategică pentru fiecare buyer persona care îți descoperă business-ul.

Pe lângă faptul că acest tip de evenimente îți oferă posibilitatea de a intra în contact cu potențiali parteneri sau clienți (networking), la final, obții (la cerere) o diplomă sau o adeverință de participare.

Alte detalii despre speakeri, bilete și modalități de înscriere, găsiți pe pagina evenimentului Targetare și campanii eficiente.

Ne vedem acolo!
Locație: Premier Palace Hotel & Spa, București (Bulevardul Ghencea nr. 134, vizavi de stadionul Steaua).

Tu ce zici despre asta?