5 cărți pe care le-am citit în carantină

Atunci când am realizat că vom avea de stat acasă câteva săptămâni bune, gândul mi-a fugit instantaneu la faptul că în sfârșit voi avea mai mult timp pentru citit. Numai că asta s-a dovedit parțial adevărat. Încă de la început am fost prinsă în cu totul alte activități și timpul a trecut uimitor de repede. Acu e luni, imediat mă trezesc că e vineri.

În fine, lucrurile s-au mai așezat între timp și iată-mă scriind despre…

5 cărți pe care le-am citit în carantină

1. Pianistul (Amintiri din Varșovia, 1939-1945)  – Wladyslaw Szpilman

Cu siguranță, una dintre cele mai cutremurătoare cărți pe care le-am citit până acum. Dat fiind subiectul, era cumva firesc să fie așa. Rândurile în care sunt descrise ororile suferite de polonezii evrei din Varșovia celui de-Al Doilea Război Mondial îți derulează prin fața ochilor unele dintre cele mai terifiante imagini din istoria (recentă a) omenirii. Găsiți întreaga recenzie pe opisicaneagra.ro.

2. Femei – Charles Bukowski

Pe Bukowski ori îl vei urî, ori îl vei iubi și te vei afunda și mai tare în literatura sa. Nu are cum să te lase indiferent. Da, din cauza limbajului, în primul rând. Dar lucrurile sunt mult mai profunde decât atât. Limbajul licențios este menit să șocheze, dar să-ți dea și senzația de autenticitate. Femei este despre relații, despre disfuncționalități, despre sex cu dragoste sau de dragul experimentului.

Henri Chinaski, alter ego al autorului prezent în mai multe cărți ale sale, este un fost funcționar poștal devenit scriitor. Bucurându-se de un oarecare succes, acesta are parte de fel de fel de întâlniri cu… femei. Despre care scrie cu lux de amănunte, care mai de care mai explicite. Cu toate astea, autorul recunoaște în treacăt că era interesat mai mult de descoperirea „ființelor umane” din interiorul femeilor decât de scris în sine.

“Dar pentru mine femeile păreau aproape imposibil de imaginat în ficțiune fără ca mai întâi să le cunosc. Așa că le exploram cât de bine puteam și am descoperit în interiorul lor ființe umane. Scrisul avea să fie uitat. Scrisul urma să devină mult mai puțin important decât episodul însuși, până ce episodul se termina. Scrisul nu era decât un reziduu.”

Dacă diseci limbajul, ajungi la miezul problemelor (lui Bukowski)

Ajuns la vârsta de 50 de ani, cu o burtă care se revarsă pentru șort, cu un nas mare, un ten deloc perfect, cu o viață haotică și infidel până în măduva oaselor, Chinaski se întreabă, uneori, ce or vedea la el femeile alea superbe? Cu ce le atrage?

Nu sunt o persoană care se pricepe la toate. Sunt un orășean stupid. Sunt mai mult sau mai puțin un căcat ratat, plin de stropi, care n-are absolut nimic de oferit. […] Și uite-mă pe mine. Peste o sută de kile, mereu rătăcit și confuz, picioare scurte, bust de maimuță, fără gât și cu un cap prea mare, nepieptănat, așteptând-o pe ea.

Recunoscând în cel puțin două rânduri că este îndrăgostit, personajul principal face ce face și tot singur ajunge. Singur, nu în sensul de „fără oameni în jur”… Dacă treci peste limbajul licențios și vezi în uzul lui doar menținerea interesului cititorului, vei descoperi adevărate dileme ale oricărei existențe umane. Chinaski (Bukowski?) oscilează între dependența de sex & alcool și nevoia de tandrețe, de căldură sufletească, nu doar cea de sub cearșafuri.

Finalul romanului Femei de Charles Bukowski

Nu voi da spoilere, stați liniștiți! Dar insist pe ultimele 30-40 de pagini ale romanului pentru că am regăsit acolo multe gânduri sincere, tăioase ale personajului. Sau ale autorului? Bukowski își trădează finețea de psihiatru cu care își explică anumite acțiuni.

Vă recomand și acest articol despre soarta amantelor lui Charles Bukowski.  Cu poze reale! 

3. Un an și o zi – Pascal Bruckner

Despre Pascal Bruckner și a sa carte, Un an și o zi, am scris chiar de curând un articol. Aveam mai multe de spus despre roman și despre lansarea acestuia de la București. Așa că nu m-am rezumat doar la câteva cuvinte și i-am făcut o recenzie în toată regula.

4. Eva – Oana Babagianu

Romanul Eva mi-a picat în mâini absolut neașteptat. Am citit romanul și apoi am vrut să aflu mai multe despre Oana Babagianu.

„Antreprenor de suces în Anglia și România, Oana Babagianu face parte din generația young and restless. Eva este prima încercare editorială, o poveste fără perdea, ocolișuri, și înflorituri.” Cam așa s-ar descrie, în câteva cuvinte.

Am citit câteva impresii de la cei care au mai citit Eva sau au participat la lansarea acesteia, din august 2019, și am văzut că accentul este pus pe copilăria acesteia. Eva este luată din familia sa (cu un tată violent și alcoolic, dar cu o mamă care o iubea foarte mult) și dusă la orfelinat.

„Drumul nu a fost mai lung de o oră. Nu știam unde mă duc, în ce oraș, pentru cât timp… nu știam nimic. Am plâns aproape tot drumul. Am plâns în tăcere, îmi ștergeam lacrimile din colțul ochilor cât de repede puteam, pentru a nu-i lăsa să mă vadă suferind. Simțeam cât de mult îi urăsc și aș fi făcut absolut orice ca să pot dispărea. Mi-o imaginam pe mama plângând în casă și asta îmi făcea și mai rău. Până și gândul că nu voi mai merge la aceeași școală mă distrugea. De ce toate acestea? Unde greșisem?”

Eu aș spune că o bună bucată din carte (chiar două treimi din ea) este despre o tânără din provincie, care încearcă să supraviețuiască unui București complet străin. Fără să primească ajutor de niciun fel, nici moral, nici material, Eva încearcă să nu uite de principii și să învețe să iubească așa cum nu a învățat în familia ei…

Este o carte ușor de citit, abundă în verbe de acțiune, iar truismele cu tentă filosofică dau un farmec aparte acestei povești. Am asemănat-o pe ici, pe colo cu revista Întâmplări adevărate, pentru cine își amintește despre ce vorbesc. 😀

5. Doamna cu ochelari negri – Sidonia Drăgușanu

Despre Sidonia Drăgușanu am mai scris. După ce am citit Jurnalul Aurorei Serafim și Una din noi e de prisos, iată că i-a venit rândul și volumului Doamna cu ochelari negri. În stilul său caracteristic, Sidonia reușește să disece foarte bine personajele, să le pună „la treabă” pentru ca noi să ne facem cât mai simplu un portret psihologic al fiecăruia în parte. Personajele fac parte dintr-o anume tipologie, astfel încât, citind-o, vei avea adesea senzația că autoarea parcă vorbește despre oameni pe care îi cunoști. Sau chiar despre tine…

Sidonia Drăgușanu nu-și pedepsește personajele pentru orbirea lor, pentru geloziile lor sau pentru oportunismul lor, ci stă deoparte și privește, lăsându-le să-și urmeze cursul firesc al declinului pe care ni-l povestește cu detașare.

Vă puteți face o idee despre carte citind prima dintre cele 14 nuvele care o alcătuiesc: Cinci garoafe roz.

BONUS! Neagu Djuvara – Amintiri și povești mai deocheate

Atunci când am adăugat-o în coșul de cumpărături, recunosc că m-a atras mai întâi titlul, dar și descrierea:

Fiecare carte, asemenea fiecărui om, are o poveste a ei. E-adevărat însă că, în timp ce poveștile oamenilor ies mai ușor la lumină, poveștile cărților sunt doar arareori cunoscute.

Și Poveștile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o… poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei viitoare cărți despre boierimea română, autorul a lăsat și un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roșu!) „pentru după moartea mea”. Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Și totuși, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvara! Așa că, după nu puține și nici ușoare exerciții de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat și ne-a îngăduit să adunăm în volum cele patru povești risipite într-o revistă. Mai mult chiar, acum, dacă tot aveau să devină carte, poveștile s-au îmbogățit cu noi, spumoase și irezistibil istorisite întâmplări.

Amintiri și povești deocheate ne prezintă câteva istorioare scrise cu un umor fin de Moș Neagu, care mie mi-au lăsat acea impresie că acești monștri sacri ai culturii române nu au fost lipsiți de întâmplări din aceastea mai… „umane”. Că nu au trăit sub un glob de sticlă, unde au citit tomuri întregi, neatinși de praful umil al cotidianului. Ei bine, am devorat-o în mai puțin de două ore și da, o recomand. ^_^

La o simplă căutare pe Google, le veți găsi pe toate disponibile pentru comandă.

Voi ce ați mai citit în această minunată carantină? 😀

Tu ce zici despre asta?