13 mai – Ziua Internațională a Dorului

Nu am ținut neapărat să scriu ceva chiar azi, de Ziua Internațională a Dorului. Dar am scris câteva versuri. Dorul îmi este una dintre cele mai constante muze. Și cine nu m-ar înțelege? Toți simțim acest cuvânt ce nu are un sinonim perfect – este unic. Nici nu îl putem traduce în alte limbi. Și cum să nu te bucuri sincer că ai parte de un cuvânt, unul singur, care să-ți exprime acel sentiment?…

Scurt, dar atât de cuprinzător. Dorul de părinți, de casă, de familie… De copilărie, cu pădurea sa cu tot. De job, atunci când ești în concediu, de copil, atunci când e plecat în tabără sau la bunici. De mirosul din bucătărie când gătește mama, de sărbători cu toți ai noștri în jurul mesei, de o sobă caldă, de zăpada copilăriei, de caramele împărțite cu colega de bancă, de cazemata făcută din cartoane, pe-afară, sau de cea făcută în casă, din pături și scaune, de țevi cu cornete, de prima atingere a mării, de prima întâlnire cu muntele, de fiorii primului examen, de acea îmbrățișare, de un sărut pe frunte atunci când ai cea mai mare nevoie de el…

Dor, cât o îmbrățișare… Cât o strângere de mână după ce a trecut o pandemie.

Tu ce zici despre asta?