Tentații. O carte cu și despre femei, scrisă de o #femeie – Corina Ozon

Primele interacțiuni

Am auzit prima dată de Corina Ozon acum câțiva ani, descoperind-o pe blogul ei. Nu mai știu adresa exactă, dar am reținut ceva cu iulicika.wordpress. 😀 Am văzut că scrie povești de seară cu și despre amanți, dar nu m-a incitat subiectul. Probabil nu prinsesem firul (ițele) de prin articole și poate de-aia.

Mai târziu, vedeam cum acele rânduri blogosferice au prins curaj și au ieșit la lumina.. tiparului. Primul volum. Al doilea. Al treilea. După ceva vreme, am căzut pradă Tentațiilor și am mers la lansarea din cadrul Gaudeamus, să-mi iau și eu volumul ce o avea pe copertă pe o doamnă zâmbăreață ce seamănă (pozează?) cu Marilyn Monroe, femeia fatală a anilor ’50.

Prima mea întâlnire față-n față cu Corina Ozon avea să se-ntâmple la coadă. :)) La coadă la floricele, înainte de o vizionare de presă la Grand Cinema & More din Băneasa.

Din păcate, în cadrul Gaudeamus, nu am găsit-o la stand, dar am putut lua un autograf după câtva timp, atunci când autoarea a organizat o nouă lansare a cărții.

Tentații. O carte cu și despre femei, scrisă de o #femeie

Chiar dacă poate părea că bărbații nu sunt în targetul acestei cărți, aș spune dimpotrivă. Tentații reprezintă o ușă ce ți se deschide larg în fața ochilor și-ți permite să pătrunzi în psihologia femeii, cu frustrări, dureri, dorințe, fantezii…

Personajul principal, Marlena, nume ce face trimitere la faimoasa actriță, este o femeie de patruzeci de ani, căsătorită și nefericită. Cu un soț nu foarte atent (spre deloc) și doi copii (un băiat de 18 ani și o fată la gimnaziu), autoarea mi-a creionat printre rânduri chiar genul de femeie ce nu mi-aș dori să ajung.. Cu regrete. Păreri de rău, întrebări „cum ar fi fost dacă..?”, gânduri ce îi gonește fericirea departe, căutând-o printre picături în duș, în fantezii, într-o rochie sau coafură nouă.

Va fi imposibil să nu recunoști această tipologie în imediata ta apropiere. Din păcate, (prea) multe femei aleg compromisul unei căsnicii nefericite în locul unui divorț pe care-l consideră un act rușinos, nicidecum unul de curaj și asumare.

Cartea se citește ușor, o poți citi într-o zi, două. Te prinde finalul fiecărui capitol și rămâi curios în legătură cu ce s-ar mai putea întâmpla cu personajele: Marlena, Silviu (soțul), cei doi copii, Eric (colegul lui Octavian, băiatul Marlenei), colegele și șeful acesteia. Cine apare în fanteziile erotice? Vă las pe voi să.. descoperiți. A, da, apare și o croitoreasă, la un moment dat. Este cea care îi va croi Marlenei rochia în stilul Marilyn Monroe.

„Fericirea e un act de curaj.”

Cartea provoacă, te face să-ți pui întrebări despre tine și visurile tale, despre măsura în care lași timpul să treacă pe lângă tine fără să iei taurul de coarne. 🙂

Printre dialogurile presărate cu expresii obscene (pe alocuri), printre probleme și certuri, autoarea inserează și ceva pasaje cu tentă filosofică. Întrebări, gânduri, răspunsuri, năzuințe, rezolvări.

Da, recomand cartea. Poți lua din ea câteva idei pentru femeia ce ți-ai dori să fii, dar nu prea ai curajul să acționezi în sensul ăsta. Poți descoperi „criza de 40 de ani” și, cumva, pe undeva, îți poți însuși câteva „așa nu” pentru când va veni vremea aceea și la tine (vezi cazul de față :D).

Dacă nu v-a picat în mână până acum, o puteți comanda și online, se găsește cam prin toate librăriile (pe net și numai).
Dacă ați citit-o, îmi puteți spune în comentarii dacă v-a plăcut au ba.

Să (ne) citim cu spor. Pe data viitoare!

2 Replies to “Tentații. O carte cu și despre femei, scrisă de o #femeie – Corina Ozon

  1. mă, eu nu aș citi o astfel de carte, dar ținând cont că la lansarea respectivă știu că l-am văzut și pe marele Grigore Cartianu, poate că această carte are pe unde și ceva substanță. cel puțin coperta e mișto.

    1. Am citit-o din pură curiozitate și nu pot spune că a fost o pierdere de vreme. 😉 Prin intermediul ei, am reușit să mă transpun în pielea personajului principal și să extrag câteva idei de aplicat și în viața de zi cu zi. Iar ăsta cred că este un real câștig.

Tu ce zici despre asta?