Grigore Leșe: „Trăitul în rânduială te face sănătos!” | Tradiție și Avangardă

În urmă cu doi ani, scriam pe celălalt blog (opisicaneagra.ro) un articol despre Grigore Leșe, artistul român cunoscut pentru horitul său deosebit și pentru promovarea necontenită a valorilor tradiționale românești.

Concert extraordinar Grigore Leșe, „Tradiție și Avangardă”

Obișnuiți fiind cu prezența lui Grigore Leșe la Ateneul Român, Sala Palatului sau alte instituții importante în găzduirea unor evenimente culturale de anvergură, oamenii au rămas surprinși că acesta va concerta chiar la Grand Cinema & More, în Băneasa, pe 15 noiembrie. Însuși artistul a recunoscut că a avut ceva dificultăți în găsirea sălii unde avea să (în)cânte. Sala nu a fost plină, așa cum mă așteptam. Sau cum se aștepta și Grigore Leșe. Dar atmosfera tensionată de la început s-a transformat brusc într-una de familie, de seară petrecută între prieteni. „Dacă vă aflați aici, înseamnă că mă știți, mă apreciați cu adevărat. Promit că acesta va fi cel mai frumos concert al meu!” Și așa a fost!

Într-o împletire armonioasă între vechi și nou, între tradiție și avangardă, între fluier, pian, taragot și muzică clasică, Grigore Leșe a urcat pe scenă alături de alături de soprana Mihaela Pletea, Maria Chifu și de Olga Podobinschi.

Tema concertului a fost dată de cei 100 de ani ai României Mari, iar cântecele ce au răsunat în sala de cinema ne-au purtat din America până-n Siberia… A cântat despre dorul de casă, despre suferința soldaților plecați pe front, despre război și rugăciune. A fost, într-adevăr, un concert extraordinar!

Aveți mai jos un clip cu câteva secvențe… Dacă vreți să fiți la curent cu ce mai filmez eu (din când în când, no spam), dați Subscribe! Mulțumescu-vă! ^_^

Multă emoție… Atât de multă încât un cântec mi-a smuls câteva lacrimi… La final, când am părăsit sala, mi-am propus să scriu cu patos, să conving lumea să meargă să-l asculte live măcar o dată în viață. Câteodată, datorită unor oameni ca maestrul Grigore Leșe, trăiesc niște clipe înălțătoare, departe de cele obișnuite, cotidiene. Mă bucur atât de mult de acele momente încât aș striga în gura mare: „Veniți! Veniți, oameni buni! Nu vă uitați rădăcinile! Noi ăștia suntem. Cu fluierul ce doinește a jale, cu ziceri din suflet, cu versuri atât de complexe în simplitatea lor!” Apoi îmi amintesc că dragoste cu sila nu se poate. Nu-mi rămâne decât să scriu. Și scriu.

Grigore Leșe, un aristocrat al muzicii populare românești

În timpul concertului, artistul a făcut o serie de confesiuni publicului. A recunoscut că, până să-i fie descoperit talentul („har de la Dumnezeu”), era genul de persoană pe care oamenii ar fi ocolit-o. „Ce-i cu tine aicea, măi? Hai, du-te!” Așa obișnuiau oamenii să-i spună atunci când îl vedeau. Cine ar fi crezut?

În schimb, lipsurile de orice fel sau, dimpotrivă, avariția și dorința de îmbogățire nu l-au determinat să cânte „pe la nunți sau alte sindrofii”. „În cei 40 de ani de carieră, nu am cântat la nicio nuntă! Niciodată!” a spus el între două piese. Acum îl plac și mai mult.

Grigore Leșe: „Trăitul în rânduială te face sănătos! Să cultivăm firescul!”

Grigore Leșe a mai susținut, în vara acestui an, un concert „Tradiție și Avangardă”. De data aceasta, chiar la el acasă, în satul Stoiceni, din Țara Lăpușului. Cei de la TVR1 au surprins și momentul în care artistul a cântat alături de mama sa.

Îl puteți (re)vedea și voi în februarie, la Ateneul Român. Până atunci, poate vă aruncați un ochi și pe interviul ăsta. Să ne citim cu bine!

Tu ce zici despre asta?